A venit un om la mine
Ca să-mi ceară un bănuț.
M-am uitat la el mai bine,
Nu părea un sărăcuț...

- Dă-mi ceva, te rog din suflet,
Ca să-mi iau un dumicat...
- Pleacă, omule, dă-mi pace!
I-am răspuns... și a plecat.

După două-trei minute
S-a aprins în mine foc.                                                                                  Dintr-o dată conștiința
Nu mă mai lăsa deloc.                                                                                     

Păi, sărmanul om să-ajungă
Să cerșească, nu-i ușor...
Cred că S-a scârbit de mine
Bunul meu Mântuitor!

Și-am pornit, sperând din suflet
Să-l ajung din urmă eu,
Căci simțeam că-n ziua aia
L-am mâhnit pe Dumnezeu.

Nu erau, s-au dus deodată
Cerșetorul și Hristos,
Iar eu am rămas cu gândul
La un gest nu prea frumos.

Și-am luat o hotărâre:
De mi-o cere cineva,
N-o să mai privesc de astăzi
La înfățișarea sa.

Căci de cere, cere omul
De nevoie, nu de bine,
Și în marea Lui iubire
L-a trimis Hristos la mine.

Deci, Stăpânului Îi pasă
În milostivirea Sa
Și de omul în nevoie,
Și de mântuirea mea.

Marii sfinți din alte vremuri
Prin aceasta se sfințeau,
Nu atât prin osteneală,
Cât prin faptul că iubeau.

Numai dragostea e semnul
Unei vieți în Duhul Sfânt;
A trăi în bunătate
Este Raiul pe pământ!

Autor: Pr. Sorin Croitoru