0:32 AM
Cel mai greu păcat care stăpâneşte în lume astăzi este necredinţa în Dumnezeu

El a zis: “Eu sunt calea şi viața! Eu sunt păstorul Cel bun! Eu sunt ușa oilor! Eu sunt lumina lumii! Eu sunt pâinea cea din cer!”  
Aşadar:

– strâmtă este calea care duce la viaţă, 
– păstorul cel bun, sufletul şi-l pune pentru oi; 
– cel ce nu intră prin uşă este fur şi tâlhar; 
– aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor; 
– cel ce mănâncă Trupul meu are viaţă veşnică; 
– să nu cauţi înapoi ca femeia lui Lot; 
– să nu sari peste gardul Sfinţilor Părinţi; 
– să fii ca o lumină, nu sub obroc, ci pe masă; 
– să hrăneşti oile cu cuvântul Lui Dumnezeu; 
– să nu fii năimit, ci adevărat păstor; 
– să ne pomeneşti la rugaciunile frăţiei tale. 

Despre aproapele şi legătura cu el: 
Să-l socoteşti pe aproapele tău mai bun decât tine, să-i ceri sfat în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le completezi cu dragostea ta. Fă aceasta şi te mântuieşti. Să vă păziţi să nu auziţi, nici să vedeţi slăbiciunile altora, ci numai şi numai păcatele voastre… Niciodată să nu scoţi la iveală vorbele auzite şi să nu faci răzbunare, că nu-i creştineşte. Ci să vezi şi să nu vezi; să auzi şi să nu auzi. Multe să asculţi, dar puţine să vorbeşti. 

Despre ascultare: 
Ascultarea este scară la cer. Fă ascultare cât poţi! Să faci ascultare cu dragoste, nu de silă, ci din milă. Cu drag să faceţi ascultare, căci ascultarea silită nu este bine primită. Să nu zici despre o ascultare că îţi este dată ca o pedeapsă sau ca o răzbunare. 

Despre boală şi îngrijirea bolnavilor: 
Nu spune nimănui că eşti bolnav sau te doare ceva, ci roagă-te în taină Domnului şi Măicuţei Domnului şi du-te şi fă ascultare unde eşti trimis, şi îndată te vindeci de boală. Cea mai mare faptă bună este a îngriji de cei bolnavi! Numai porunca ascultării de cel mai mare şi slujirea bolnavilor în vremea rugăciunii ne scuteşte de a merge la biserică. Dar şi atunci suntem datori să ne rugăm cu rugăciunea minţii. Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimeşte, să luăm parte la durerea lui. 

Despre bucurie: 
Să ne bucurăm şi să mulţumim bunului şi înduratului Dumnezeu pentru toate! 

Despre conştiinţă: 
Conştiinţa este îngerul Lui Dumnezeu care îl păzeşte pe om. Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă şi trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. Conştiinţa pomeneşte păcatele noastre şi, pomenindu-le, ne smereşte. Roagă-te stăruitor cu post şi metanii, măcar trei zile, şi ascultă de glasul conştiinţei. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este şi voia Lui Dumnezeu. 

Despre credinţă: 
Dacă am avea noi credinţă că Dumnezeu este permanent cu noi şi în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boală, căci am fi încredinţaţi că suntem în braţele Lui Dumnezeu precum copiii în braţele mamelor lor. Cel mai greu păcat care stăpâneşte în lume astăzi este necredinţa în Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ. Că dacă omul nu crede şi nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ şi cade în prăpastia deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos şi Maica Domnului. 

Despre curăţie:
Curăţeşte-ţi mintea şi inima de toată răutatea. 

Despre dragoste: 
Dragostea este cununa tuturor faptelor bune. Tot ce faceţi, faceţi cu dragoste, ca să aveţi plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune! Ultima şi cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos Cel înviat din morţi este dragostea creştină, adică să iubească fără deosebire pe toţi oamenii şi toată zidirea creată de Dumnezeu. Dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuire. Dragostea duhovnicească biruieşte durerea. Fii cu dragote şi fă pace acum, când poţi, că tare este greu la urmă când te mustră conştiinţa şi când nu mai poţi face nimic! Că timpul trece şi nu-l mai găsim. Râvniţi la faptele bune cele mai de preţ şi cele mai uşor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila şi smerenia. Să primim toate cu dragoste şi cu bucurie: boală, ocară, ispite, ori de unde ar veni. Să nu învinuim pe nimeni, ci să ne învinuim numai pe noi. Răcirea dragostei şi împuţinarea râvnei pentru cele sfinte, şi mai ales pentru biserică, este semnul pustiirii noastre. 

Despre făptuire: 
La simţire duhovnicească ajunge numai cel ce face voia Lui Dumnezeu. Trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu la simţirea Lui Dumnezeu. Una este vorba şi alta este fapta. Mai mult să faci cu fapta decât să vorbeşti cu cuvântul. Că lumea este plină de vorbe, dar sunt puţini aceia care pun poruncile Lui Dumnezeu în practică. Ia seama ce gândeşti, ia seama ce vorbeşti şi ia seama ce faci, că duşmanul nu doarme… Orice faci, să vezi cu ce scop faci şi dacă este bun scopul. Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nici o valoare! Să nu faci tot ce poţi, să nu crezi tot ce auzi şi să nu spui tot ce ştii! Oriunde vei fi, să ai grijă şi să-ţi împlineşti datoria. Să fiţi cuminţi măcar de azi înainte! 

Despre frica de Dumnezeu: 
Să avem frica Lui Dumnezeu şi să punem zilnic început bun! Să cerem de la Hristos, prin rugăciune, frică de Dumnezeu şi cugetare la moarte. Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii, iar frica de moarte şi de judecată ne păzeşte de păcate şi ne îndeamnă la pocăinţă în această viaţă, căci dincolo nu este pocăinţă. Din frica de Dumnezeu se nasc şi cresc în noi credinţa, nădejdea şi dragostea. Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dânsul! 

Despre iertare: 
Dacă nu cerem iertare şi nu iertăm, în zadar aşteptăm Paştile! De v-a supărat cineva, să iertaţi. Iar de aţi supărat pe cineva, cereţi iertare. Să ceri iertare de la care crezi că l-ai supărat şi să ierţi din inimă pe toţi, să nu ai vrăjmaş pe nimeni. Dacă nu suntem în pace unul cu altul şi nu iertăm, nu-i primit nimic la Domnul. 

Despre ispite şi încercări: 
Fără ispite şi necazuri, nu ne putem mântui. Nu uita că Domnul, pe cine iubeşte, îl încearcă, ca mai mult să fie aproape de El. Suntem datori să primim cu dragoste încercările şi să mulţumim Lui Dumnezeu pentru toate. Ispitele ce vin, cu voia Lui Dumnezeu vin, pentru încercare şi pentru a ne ţine pe calea smereniei. Numai să cunoaştem slăbiciunea noastră şi să cerem ajutor: “Doamne, nu ne lăsa în ispite!”… Că vin şi fără voia noastră, de la trup, de la lume şi de la diavol. Să dăm slavă Lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite şi tot felul de necazuri aici pe pământ. Că dacă trăim necăliţi prin ispite, nu putem să ne mântuim. Precum este focul pentru aur, aşa sunt ispitele vieţii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat. Când vin ispitele şi te împresoară, fugi la rugăciune în biserică, fă un Paraclis la Maica Domnului, închină-te la sfânta cruce, citeşte o catismă sau două din Psaltire… iar după ce trece ispita şi se face linişte în suflet, ieşi din nou la ascultare şi mulţumeşte Lui Dumnezeu că te-a acoperit în vremea necazului. Să nu uităm că fiecare loc are ispitele lui şi oriunde trebuie răbdare şi mulţumire. Uneori mă întreb: oare suferinţa mea şi a fiecărui om nu este o arvună a vieţii veşnice? Că suferinţa ne smereşte şi ne învaţă a striga la ajutorul Lui Dumnezeu. Sunt încă la examenul încercării suferinţelor. 

Despre Împărtăşanie: 
Să fim cu mare atenţie cui şi cum dăm Sfânta Împărtăşanie, că mare răspundere avem înaintea Lui Dumnezeu. Nici prea rar, nici prea des. Să ţinem cont, pe cât se poate, de sfintele canoane şi de practica părinţilor iscusiţi de astăzi. Celor ce sunt tulburaţi, certaţi cu cineva, descurajaţi, prea slabi, luptaţi de cugete trupeşti, care au judecăţi sau sunt blestemaţi de preoţi şi de părinţii lor sau cred în vrăjitorie, şi mai ales celor care au făcut avorturi şi pază, sau au îndemnat şi pe alţii la aceste grele păcate de moarte, să nu le dăm îndată Sfânta Împărtăşanie, că luăm foc şi noi cu ei. Ci să-i sfătuim să părăsească păcatele, să respecte canon vreme îndelungată, să postească, să facă milostenie, să facă metanii şi rugăciuni după putere, şi numai după un timp, când Duhul Sfânt îl va încredinţa pe duhovnic, acesta să le dea Sfintele şi Mântuitoarele Taine. Nu deasa împărtăşanie ne duce la desăvârşire, ci pocăinţa cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa împărtăşanie este semnul slăbirii credinţei şi al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovniceşti. De două ori să te împărtăşeşti în post. 

Despre încredere: 
Să nu ai încredere în oricine, că nu ştii cum scapi o vorbă, şi atunci ai de lucru. 

 

Despre Judecata Lui Dumnezeu: 
Dumnezeu nu ne va întreba la Judecată câte materii am adunat, câte case am construit, câte vite avem… ci ne va întreba câte suflete am adunat aici şi câţi s-au mântuit… Altfel, stăm degeaba aici dacă nu ne vedem de suflet! Cea mai mare plată o au cei care ajută pe străini şi chiar pe vrăjmaşii lor. Vai, vai, vai! Ce înfricoşată va fi Judecata Lui Dumnezeu cea de pe urmă! 

(Extras din "Părintele Paisie de la Sihla, volum apărut la Editura Bizantină Bucureşti – 1999) 

Vizualizări: 2681 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: păcat, mai, stăpâneşte, Dumnezeu, lume, care, este, astăzi, cel, necredinţa, în, Greu | Evaluare: 0.0/0

Alte articole

N-ați văzut câți oameni au de toate, dar se simt nefericiți, pentru că sunt lipsiți de credință?

Cuvinte de folos de la Părintele arhimandrit Ilie Cleopa

Simplificați-vă viața, ca să se îndepărteze stresul!

Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!

Judecata este rodul patimii

Total comentarii : 0
avatar