COPILUL ÎNFIAT 

Mi-a zis la noi în bloc o tanti rea
Că mama mea nu este mama mea;
Că m-au găsit la ușă, într-un pachețel, 
Și eu plângeam cum plânge un cățel.
 
Însă eu știu că nu-i adevărat...
Ce, mamele-au copii de aruncat?
Iar mama mea desigur mă iubește,
Că-mi cumpără hăinuțe, mă-ngrijește,

Îmi ia și bombonele, papucei, 
Așa cum au și ceilalți băieței.
Îmi împletește șal și căciuliță,
De mână merg cu ea la grădiniță.

Și mă sărută des și mă răsfață, 
Mă cheamă „îngeraș” și-„a mea dulceață”.
De-i obosită, tot își face timp, 
De-o-mbrățișare, de un mic alint.

Ceasuri în șir stă la bucătărie
Să facă tortul bun ce-mi place mie
Și nu trece o seară vreodată
Să nu-mi spună-o poveste fermecată.

Atunci când eu am febră, mama-i tristă,
Îmi șterge-ntr-una fruntea cu-o batistă,
Rămâne toată noaptea lângă mine,
Mă mângâie, se roagă să fiu bine.

Apoi eu am văzut-o cum, odată, 
Când tata a găsit o ciocolată
Și-a vrut să guste, mama l-a certat:
-Nu-i pentru tine, e pentru băiat!

Iar tata mă-ndrăgește mult și el,
Îmi meșterește lucruri fel de fel:
Și arc, și leagăn, ori un zmeu cu coadă,
Ori cerc, să-l plimb la țară, prin ogradă. 

Așa că eu sunt sigur că-i așa:
Că tata-i tatăl meu și mama-i mama mea!
Eu îi iubesc nespus de mult și-aș vrea
Când cresc, tot ce-i mai bun să le pot da.

Doar că am auzit la grădiniță
Cum povestea în taină o fetiță
Că pe măsură ce copiii cresc,
Părinții-ncet-încet îmbătrânesc.

Atunci, parcă n-aș vrea să cresc mai mare,
Ca tineri să rămână fiecare,
Să-i țin de mână tot mereu, așa, 
Să merg cu ei în parc, la cinema...

(Autor necunoscut)