9:24 PM
Mitropolitul Bartolomeu Anania - MEMORII

Trăiam atât de sărac, încât nu eram în stare să-mi cumpăr o pereche de pantaloni. Încă de la mănăstire îmi confecționasem una, din două vechi; unui pantalon de culoare cenușie, pe care îl aveam de la fratele meu, și care era bun numai de la genunchi în sus, i-am retezat burlanele și i-am înnădit două de la un pantalon negru, care era bun doar de la genunchi în jos. Se părea, deci, că am pantaloni negri la dulama neagră, iar de dulamă nu mă dezbrăcam decât când eram singur, în cameră.
Doi ani am umblat cu acei pantaloni. Intrasem în anul doi la Medicină și aproape îl isprăvisem cu aceeași pereche de pantaloni, în două culori înădite, pe care o avusesem la Sibiu. Trebuia să mă prezint la examenele de la Academia Teologică și am solicitat o audiență la episcopul Nicolae Colan (episcop al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului), cu o cerere pentru scutirea de taxe.
Episcopul era un cărturar de seamă, membru al Academiei Române, mă știa de la șezătorile literare, mă felicitase pentru poeziile mele, aveam toate motivele să cred că-mi va aproba cererea. E adevărat, nu mă întrebase niciodată ce fac, cum o duc, dacă am ce mânca sau unde dormi, dar, oricum, îl credeam sensibil la nevoile altora. N-a fost așa. Episcopul mi-a spus că nu se poate, că Academia are o mulțime de lipsuri materiale, că Episcopia cu greu o poate susține, și așa mai departe. Nu-mi venea să cred. I-am vorbit și eu de sărăcia mea, de strâmtorile de tot felul, i-am înfățișat dovezi, am insistat, l-am rugam, am cerșit.
Episcopul se arăta inflexibil, nu părea convins de nici un argument, îmi împinsese hârtia, ușor, la marginea biroului. Atunci, disperat, am făcut cel mai mare gest de umilință din viața mea: mi-am dat în lături pulpanele de la rasă și dulamă și i-am arătat episcopului ce fel de pantaloni purtam cu mine. El a ridicat din umeri, a neputință, și n-a zis nimic. Am plecat rușinat, umilit de moarte, și am ajuns acasă plângând. Pantalonii aceia blestemați îmi ardeau trupul. 
O bună parte în casa în care ședeam era magazie de echipament sportiv, fel de fel de mingi, discuri și tot felul de haine. Sportivii veneau, își luau ce trebuia pentru exercițiile lor și le aduceau înapoi, fără să le fi luat în primire și fără să le predea cuiva anume. În ziua aceea, cu inima rănită și dinții strânși, m-am strecurat în una dintre magazii și am furat o pereche de pantaloni, iar pe cei vechi i-am ars în sobă. Umilința fusese atât de mare, încât noii mei pantaloni, deși de furat, nu mă ardeau.

 

(Valeriu Anania, Memorii)

Vizualizări: 940 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: Bartolomeu, Mitropolitul, Anania - MEMORII | Evaluare: 0.0/0

Alte articole

Cuvinte de folos de la monahul Proclu Nicău

O țară nu înflorește din Parlament, nici din Guvern; înflorește din străduința și din conștiința fiecărui individ în parte

Alfabetul vieții creștine

Dacă te-a supărat cineva și a cerut iertare, iar tu nu l-ai iertat, atunci să nu te culci până nu ierți

CE-AȘ FI DE NU AȘ CREDE-N TINE? - de Preot Sorin Croitoru

Total comentarii : 0
avatar