– Părinte, Biserica este astăzi clătinată de multe devieri. Ce atitudine să avem față de ele?
– Cei ce mărturisesc apărându-și credința sunt ca niște apologeți ai vremurilor acestora. Este dovadă de curaj și de sacrificiu să marturisești, pentru că astăzi, când adevărul este sistematic ascuns cu meșteșugire diplomatică, riscul este foarte mare: să-ți pierzi serviciul, să ajungi pe drumuri, să intri la pușcărie, să fii caterisit…
 

– Nu poate fi vorba despre un eroism exagerat?

– Nu este un eroism deloc, ci frica de a nu-ți vinde sufletul, este o datorie. A nu mărturisi este exagerat, a tăcea este mai grav.

– Și când trebuie să taci?

– Când o fi timpul. Trebuie să știi când să taci și când să marturisești. Dar, de cele mai multe ori tăcerea este ascundere a acestor realități, o trădare a adevărului. Știm că un ucenic al Sf. Paisie cel Mare, pe când trecea prin lume, a tăcut în fața unui evreu care i-a ocarât credința lui cum că nu e dreaptă. Și urmarea a fost că Sf. Paisie, când a ajuns el la mănăstire, nu l-a mai recunoscut ca ucenic, văzând că darul de la Botez s-a depărtat de la el. A fost de acord [cu evreul] și a căzut din darul Lui Dumnezeu (…)

Nu e justificat să stai de-o parte. Aceasta se întâmplă când ești într-o poziție defavorizată, când nu ai pe ce să te sprijini. Dacă ai un sprijin puternic, ai mai multă îndrăzneală să marturisesti, te avanti fara frica precum copilul care are langa el pe tatal. Pai, noi nu-l avem pe Hristos si pe sfintii Sai si tot adevarul la care ne-am angajat? Credinta noastra nu-i putin lucru, este marturisita de sfintii Parinti prin viata, cu cuvantul si chiar cu moartea lor. Stam pe un reazem neclintit, pe care ceilalti nu-l au. Biserica noastra crestina Ortodoxa nu e o scornire omeneasca, e din vesnicie, nu-i o institutie pamanteasca, e de la Dumnezeu. Trebuie sa pastram linia Sfintilor; ei nu treceau usor cu vederea, povatuiau, mustrau si sareau cand era vorba de erezie.

– Dar aceia erau Sfinti. Noi, pacatosi fiind, putem marturisi la fel ca ei?

– Bineinteles. Oricand o putem face. Harul lui Dumnezeu este cel care lucreaza, iar harul este cel care lucreaza, iar harul acelasi este, ieri si azi si in veci. Noi suntem fiinte nevrednice si ne facem si mai nevrednici daca ramanem caldicei; nu suntem nici reci, nici fierbinti.

– Cine-i indreptatit sa marturiseasca?

– Cine are unele convingeri si le marturiseste. Oricine. Nu ne bagam in probleme pe care nu le cunoastem si nu suntem in stare sa le sustinem, dar de cele pe care le cunoastem ne tinem de ele. Iar daca vrei sa faci o apologie mai serioasa trebuie sa ai o cunostinta duhovniceasca, un har special de la Dumnezeu sa faci aceasta, cum faceau Sfintii. De nu – trebuie sa ai o ratiune bogata care sa sintetizeze corect ce au spus dascalii Bisericii.

– Ce amestec este justificat cu celelalte credinte, cu celelalte biserici?
– Biserica Ortodoxa este vesnica prin Hristos Dumnezeu, e netrecatoare, nu are nevoie sa se amestece cu nimic altceva, ca sa nu se dilueze. Se apropie, dar nu se amesteca. Nici macar nu poti avea o relatie. Vin foarte multi oameni si ma intreaba ce sa faca: sa mai intre sau nu in bisericile in care s-au facut slujbe ecumenice? Eu le-am spus ca, atunci cand vor vedea ca se vor impartasi unii de la altii, sa nu mai stea. Dar nici asa. Ne temem de cuvintele Sfintilor Parinti care interzic sa stam sub acelasi acoperis cu ereticii. Ba canoanele spun ca nici cu crestinii necununati sa nu stai la masa, darmite cu ereticii. In cazul acesta ea nu mai e Biserica. De altfel e si prorocit ca toate organizatiile ecleziastice vor cadea groaznic si deodata, chiar si institutia Bisericii. Sf. Ignatie Briancianinov spune asta. Biserica decade prin primirea umanismelor. Umanismul este inchinare la idoli, iar dogma infailibilitatii papale este o latura a umanismului, dupa cum spune si Sf. Iustin Popovici, reinviind idolatria. Toti se inchinau si venerau Partidul ca pe un idol. Iar cei care au tacut si s-au supus ideologiei comuniste chiar siliti, socotesc ca sunt asemenea inchinatorilor la idoli.
– Oamenii nu mai sesizeaza aceste pericole, fiind manipulati usor prin mass-media. Cum mai pot fi treziti?

– Din ignoranta turma nu are habar pe cine preamareste. E foarte greu sa convingi o masa de oameni cand toti preamaresc acelasi lucru. Ce sa-i mai spui bietului om? Face si el precum aceia din antichitate, cand se hotara moartea unui filosof. Se dadusera niste scoici pe care sa scrie oamenii votul lor. O batrana a scris sa fie omorat. Cineva o intreaba: cunosti mata pe acesta? Nu-l cunosc, raspunde ea. Apoi cum de l-ai condamnat?… Daca asa au facut toti, am facut si eu ca ei.
– Dar daca nu ai o traire ortodoxa, ce putere mai are marturisirea ta?

– Daca nu ai traire ortodoxa nici sa nu indraznesti sa spui ceva. Dar chiar asa, cand ai cat de putin si te temi sa nu pierzi dreapta credinta, îti da Dumnezeu si putere, si intelepciune sa marturisesti, si curaj, si spirit de jertfa. Cel mai important e sa fii acolo, pe calea cea stramta. Ce credeti, ca traitorul este musai cel care face paraclise si acatiste si crede ca face mare ascultare, ignorand adevarurile de baza ale Bisericii? Ascultarea se face pana la mantuire. Adica, cand ti-a periclitat starea de mantuire, nu mai asculti.

– Si cum iti dai seama?

– Foarte simplu. Cand traiesti putin, Dumnezeu iti descopera mult. Tu sa-ti faci datoria ta de crestin, ca-ti da El intelepciunea careia nu-i vor putea sta impotriva toti potrivnicii.

– Dar daca apara adevarul cu rautate?

– Depinde. De unde stim noi ca un aparator al Ortodoxiei o face cu rautate? Pai, nu este decat sa ma manii pe pacat si pe eretici. Am tot dreptul acesta. Sf. Ioan Gura de Aur spune ca-i sfintita palma celui care-l loveste pe eretic. Nu pot sa spun eu ca cel ce face o constatare, o analiza, o face numaidecat patimas. O fi si asta, dar nu intru totul. Mai este si putina jertfa. Ca n-o fac pentru a castiga drepturi personale, mosii, ci pentru ca-mi ia credinta. Atunci nu mai e de stat pe ganduri. Atunci cand imi confisca casuta mea, sa zic: Fie numele Domnului binecuvantat! Insa ce a facut Iov cand voia vrajmasul sa se atinga de sufletul lui? Nu l-a predat, mai. De trup sa nu ne pese, dar sufletul trebuie pazit. Daca ne pierdem dreapta credinta, asta inseamna ca ne pierdem sufletul. Cum sa ni-l vindem? Ramanem ortodocsi.

– Cum sa te supui stapanirii de azi?

– Ne supunem in cele ce nu impiedica porunca lui Dumnezeu. Ma supun pastorului care intra si iese pe usa. Dar cel care intra ca furul pe aiurea, chiar si prin altar, si prin scoala, prin carciumi, prin droguri, prin homosexualitate si toate faradelegile, pe acela n-am voie sa-l ascult. Noi, care avem raspundere, ce facem?

– Si daca te caterisesc?

– Caterisirea este omeneasca. Dar Sfintii cate prigoniri si nedreptatiri n-au rabdat, de care mai degraba nu suntem noi vrednici? Nu asa s-a intamplat si cu Sf. Ioan Gura de Aur? Dar nu s-a dat inapoi. Asta nu l-a impiedicat cu nimic sa marturiseasca in continuare adevarul.

– Este o vrednicie a fi prigonit?

– Pai, este o vrednicie, caci asta inseamna ca traiesti oleaca. Daca n-ar fi fost sangele martirilor, care au marturisit dreapta credinta in fata prigonitorilor Bisericii, n-am mai fi avut mostenirea aceasta de care ne bucuram acum.

– Care este cea mai mare problema a Bisericii astazi?

– Primejdia cea mai mare este ca noi, de 2000 de ani, sapam la temelia Sfantului Altar slujind cu nevrednicie. Raul este in noi.

Extras din ”Tăcere şi mărturisire” – Interviul cu Părintele Justin Pârvu