Am primit, fiul meu, scrisoarea ta și am văzut în ea neliniștea ta. 
Nu te întrista, fiule! Nu te neliniști atâta! 
Dacă ai căzut iarăși, iarăși ridică-te! 
Ai fost chemat pe drumul ce duce la cer. 
Nu este bine să se împiedice cei care aleargă, dar dacă se împiedică, să se ridice și să continue alergarea. 
Este nevoie de multă răbdare și de pocăință în fiecare clipă. 
Așadar, fă metanie de îndată ce greșești, nu pierde timpul! Deoarece, cu cât întârzii să ceri iertare, cu atât mai mult dai timp celui rău să-și întindă rădăcinile înlăuntrul tău. 
Nu-l lăsa să prindă rădăcini!Nu deznădăjdui dacă ai căzut, ci ridicându-te degrabă, fă metanie și spune: ”Iartă-mă, Doamne Hristoase, sunt om și sunt slab!” 

Faptul că ai căzut, nu înseamnă că te-a părăsit Dumnezeu. Ci, pentru că ai multă mândrie lumească, multă slavă deșartă, te lasă Mântuitorul Hristos ca să greșești și să cazi. Să înveți din toate slăbiciunile tale, să le simți pe propria-ți piele și să ai apoi îngăduință și răbdare cu cei care cad. 

Să nu mai judeci pe frați, atunci când cad, ci să le sari în ajutor. Deci, ori de câte ori cazi, ridică-te și îndată cere iertare! 
Nu ascunde întristarea în inima ta, deoarece bucuria celui rău este întristarea, deznădejdea, din care se nasc multe și din care se umple de amărăciune sufletul. 
Cel care are puterea căinței, imediat spune: 
”Am păcătuit, Părinte, iartă-mă!” 
Și astfel, alungă întristarea. 
”Sunt om slab – spune - ce să fac?” 

Într-adevăr, așa este, fiul meu. Curaj! 
Numai atunci când vine harul Lui Dumnezeu poate omul să stea pe picioarele sale. 
Altfel, fără har, mereu se clatină și cade. 
Curaj și nu te teme deloc! 
Ai văzut cât a răbdat în ispită fratele despre care îmi scrii? La fel să faci și tu. Ridică cuget curajos în fața ispitelor ce vin spre tine. Ele oricum vin. Ai nevoie de ele. Altfel, nu te poți curăți. 
Lasă deoparte sfaturile nepurtării de grijă și ale lenevirii tale. Nu te teme de ele! Cum au trecut cele de până acum, cu ajutorul harului Lui Dumnezeu, așa vor trece și acestea, după ce își împlinesc misiunea. 
Ispitele sunt medicamente și plante tămăduitoare, care vindecă patimile cele văzute și rănile noastre cele nevăzute.Rabdă pentru a putea să câștigi cu fiecare dintre ispite, să dobândești plata, odihnă și bucurie în Împărăția cea cerească. 
Vine noaptea, noaptea morții, când nimeni nu mai poate lucra. De aceea, grăbește-te! Timpul este puțin.Să mai știi și aceasta: mai bine o zi în care viața a ieșit biruitoare și încununată cu premii, decât ani mulți trăiți în nepurtare de grijă. Lupta unei singure zile, în deplina cunoștință și în simțirea sufletului, valorează mai mult decât cincizeci de ani fără cunoștință și în nepurtare de grijă. Fără luptă și fără vărsare de sânge, nu aștepta să ajungi la eliberarea de patimi. Pământul sufletului nostru face să crească mărăcini și buruieni dupa cădere. Avem nevoie de curățire. Acestea nu se smulg decât cu durere multă, cu mâini bătătorite și sângerânde și cu mult oftat. Plângi, deci, varsă râuri de lacrimi pentru ca să se înmoaie pământul inimii tale. Și când pământul se va înmuia, mărăcinii se vor smulge mai ușor. 
Dacă vrei să vezi, să guști și tu iubirea Lui Hristos, îndură ceea ce vine asupra ta - nu în ceea ce-ți place ție, ci în ceea ce vrea Domnul să te încerce. Nimic din ceea ce facem noi de bună voie nu este atât de folositor cât este ceea ce ne trimite Domnul, fără încuviințarea noastră. 

(Extras din "Mărturii din viața monahală, Gheron Iosif Isihastul, Editura Bizantină)