Se face prea mult tam-tam atunci când cade câte un preot, iar presa parcă ar vrea să ne demonstreze că toți preoții sunt la fel și că nu prea avem noi nevoie de Biserică.

Ei bine, realitatea e cu totul alta, iar cei care merg regulat la Biserica Lui Hristos știu asta:

Noi ar trebui să mergem la Sfânta Biserică în primul rând pentru Hristos. Preotul este trimisul Domnului, care ne spovedește și ne împărtășește cu Trupul Lui Hristos. Viața lui personală nu ar trebui să ne privească pe noi, are mai marii săi care îl va mustra atunci când greșește.

Preotul este unul dintre noi (fratele, fiul, nepotul sau ruda noastră)
Oricine poate greși, cât de sfânt s-ar crede, mai ales că acum,în zilele noastre sunt foarte multe ispite...
Nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru preoți, căci ei poartă pe umeri o responsabilitate enormă!
 

Mulți admiră la un preot veșmintele, "aurul", casa, mașina sau preoteasa, dar nu știu câte ore de rugăciune face preotul, câți bolnavi alină, câte lacrimi varsă la spovedit, cât bine ne face nouă, celor care iubim Biserica.
 

Eu unul îmi voi respecta toată viața duhovnicul, indiferent ce ar face! În șanț, mort de beat dacă l-aș vedea, l-aș ajuta să se ridice și l-aș duce acasă. Nu mi-e rușine să scriu asta! Și asta știți de ce?
Pentru că duhovnicul meu mi-a spus de fiecare dată când am greșit, m-a povățuit mereu să nu-L fac de râs pe Hristos, m-a povățuit mereu să-mi cinstesc părinții, fratele și soția; să fiu un bun părinte, m-a povățuit să fiu bun și milostiv cu toată lumea, să nu invidiez, să nu mă răzbun, să-mi iubesc dușmanii, și mai ales, s-a rugat și se roagă zilnic pentru mine și familia mea. 
 

Au fost câteva momente în viața mea când am simțit că-mi fuge pământul de sub picioare; câteva momente în care nu știam pe ce drum să apuc...
Ei bine, de fiecare dată, în lacrimi de disperare, mi-am sunat duhovnicul, și el, prin câteva cuvinte m-a liniștit. Mi-a reamintit că problemele mele sunt nimicuri pe lângă problemele altora și că viața asta de pe acest pământ este o luptă pentru a ne mântui sufletele.

Acum vreo 10 - 11 ani, în Postul Paștelui, am mers la grătar cu vecinii și na... am postat pe Facebook grătarul plin de pește și mititei. Pe atunci nu aveam copii, dar nici prea mare treabă cu Biserica. Fiind cu lucrul prin străini, singura punte de legătură dintre mine și Ortodoxie erau postările de pe Facebook.

Întâmplător, într-o seară, am descoperit că duhovnicul meu mă scosese de la prieteni. Sincer, m-a durut asta! Mi-am zis în sinea mea: Oare duhovnicul meu nu vede că eu postez despre Biserică, de ce m-a eliminat?

Bine... înainte de Sfintele Paști, la spovedanie, curios, l-am întrebat pe părinte ce a avut cu mine. Hmmm! Și asta nu pot uita vreodată: m-a privit cu ochii ăia mari, albaștri ca cerul și mi-a zis: "Măi Marius, eu mă rog pentru voi să aveți copii, eu vă iubesc, iar tu, după ce că nu miști nimic să faci ceva pentru suflet, după ce că nu postești măcar o zi de miercuri sau de vineri lăsată de Dumnezeu, mai și postezi pe internet în Postul Mare "cât ești de smerit" cu grătar plin cu carne, să te vadă toată lumea!!! Știi cât am suferit eu pentru tine când am văzut? Află că nu valorează nimic din tot ce postezi tu, dacă nu ai trăire!"

Instantaneu, plângeam ca un copil. Simțeam că-mi crapă obrazul de rușine! Părințelul meu mi-a demonstrat cât de mult mă iubea și cât îi păsa de mine (de familia mea) 

Din ziua aia am reînceput să trăiesc ortodox. După câteva luni au venit și copiii, iar viața noastră s-a schimbat radical.

Pentru câțiva ani, cât timp am mai lucrat în Italia, Domnul mi-a scos în cale un alt duhovnic bun, tot cu nume de floare, pe care îl iubesc la fel de mult!

Țin să le mulțumesc pe această cale ambilor părinți pentru tot binele pe care mi l-au făcut! Domnul să îi răsplătească!
 

Iubiți Biserica, fraților! Iubiți preoții cu tot cu greșelile lor, rugați-vă pentru ei, că nu-i nimeni pe fața pământului plămădit din sânge, carne și oase care să nu greșească!

Cine-i fără de păcat, să arunce primul piatra!