11:05 PM Pe cel ce se bucură în Domnul, niciun necaz nu-l va scoate din bucuria lui | |
Pe cel ce se bucură în Domnul, niciun necaz nu-l va scoate din bucuria lui. Nimic nu este mai plăcut Domnului decât să-I fii recunoscător, nu doar în clipele fericite, ci și în suferința ta. Nimic nu ne face atâta să nu ne cunoaştem pe noi înşine cât lipirea inimilor de lucrurile din lumea aceasta; şi iarăşi, nimic nu ne face sa ne lipim inima de lucrurile din lumea aceasta, cât necunoaşterea noastră înşine; ele se condiţionează una pe alta. Intră în Biserică şi te căieşte; aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor. Dacă pierzi bani, poţi să-i faci înapoi. La fel se întâmplă dacă îţi pierzi casa sau orice alt lucru pe care îl ai. Dar dacă pierzi sufletul, un alt suflet nu vei putea dobândi. Crede că după cum în vremea potopului s-au mântuit numai aceia care au intrat în corabia lui Noe, tot aşa şi acum, numai aceia câştigă mântuirea şi se fac moştenitori ai vieţii veşnice, care se află în Biserica Lui Hristos. (Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur)
| |
|
Alte articole
Părintele Ioan Istrati - Să ne rugăm pentru pacea lumii! |
Cuvinte de folos de la Părintele arhimandrit Ilie Cleopa |
Părinte, de-abia aștept să plec la Lumină! |
SUPEREROUL |
Ce să faci dacă ţi-e ruşine să mărturiseşti un păcat |
Total comentarii : 0 | |