Când eram la Iași, aveam o băbuță oarbă, mică de tot, aplecată spre pământ, care mă primea cu Ajunul. Mămăița mă aștepta cu lumânarea aprinsă, deși nu vedea nimic. Făcea niște gogoși dumnezeiești, lângă o chisea de miere: "Stați, părinte, oleacă, să vă trageți sufletul!" |
