Au fost vremuri când credința în Dumnezeu și mersul la Biserică era normalitate.
Vremuri când căsnicia era firescul și când divorțurile erau o raritate.
Au fost vremuri când copiii își respectau părinții și pe cei mai mari cu "Sărut mâna!"; astăzi nici "Bună ziua!" nu-ți mai dau. 
Au fost vremuri când oamenii vorbeau, se respectau și se ajutau reciproc, astăzi se fac că nu se cunosc.
Au fost vremuri când tinerii se îndrăgosteau nebunește, dar erau curați până la Cununie, iar astăzi tinerii au relații și legături trupești (desfrânare), dar nu mai știu ce e iubirea curată, preferând concubinajul în locul Cununiei la Biserică și de aici scăderea importanței Familiei în societate. 
Erau vremuri când omul știa ce e rușinea, iar astăzi tupeul și șmecheria au luat locul rușinii. 
Erau vremuri când omul știa ce e respectul și își scotea pălăria când trecea pe lângă un profesor, preot, primar... iar astăzi te înjură în față. 
Au fost vremuri când conducătorii cu frică de Dumnezeu chiar făceau ceva pentru oameni și pentru țară, fiind în stare chiar să moară (vezi Constantin Brâncoveanu)
Au fost vremuri când munca era la loc de cinste și și erau rari cei care "tăiau frunze la câini"...
Erau vremuri când adevărul nu se amesteca cu minciuna, dreptatea cu nedreptatea, virtuțile cu patimile...
Și sigur s-ar mai putea scrie multe... căci odată omul se orienta după Cuvântul Lui Dumnezeu și trăia conform acestuia, iar astăzi îndepărtarea omului de Dumnezeu duce la consecințe dezastruoase în relația cu Dumnezeu și în relațiile interumane, adică un fel de iad pe pământ, de care Dumnezeu să ne ferească!
 Sigur nici atunci nu era o lume perfectă, dar pe măsură ce vremurile trec, observăm o deteriorare tragică a sentimentului uman. Șansa noastră de-a scăpa de urgie (iad) este doar aceea de-a ne reîntoarce la Hristos și la ascultarea de Cuvântul Său (Evanghelie).

Sursa: Preot Emil Crăciun