Sfântul Spiros

Când eram student la teologie, mă duceam la Sfântul Munte Athos în fiecare vară. N-aveam mulți bani, așa că munceam la mănăstiri acolo, studiam, mă rugam cu ei, ascultam bătrâni sfinți. 
Odată, eram în Tessalonic, așteptând autobuzul de 5 dimineața pentru Ouranopolis. N-aveam bani pentru hotel, de-abia pentru autobuz. 
Dormeam pe o bancă într-un parc. Veneau polițiștii, că nu e voie, le arătam viza, că nu eram boschetar. În iunie, noaptea era un deliciu să dormi afară în Tesalonic.
În geana nopții, un polițist tânăr s-a apropiat de banca mea. M-a întrebat ce fac și unde mă duc. I-am zis: "Athos." Dar el: "Și ai mâncat ceva?" Zic: "Daa, un souvlaki." De fapt mâncasem la 4 după amiaza, iar acum era 2 noaptea.
Vezi că este pe strada cutare o cantină cu mâncare caldă,  gratuit. L-am întrebat cum îl cheamă. "Spyros" a zis el.
M-am dus. Era cam pustiu. Doar o bătrânică pe o bancă.  Am bătut la geam. O grecoaică aprigă cu ochii negri m-a luat pe sus: "Acuma se vine?"
Mi-a dat o strachină enormă cu supă de năut, caldă, învăluitoare, cu chimen, și un codru mare de pâine. A fost una dintre cele mai bune supe din viața mea. 
De aia am scris de necesitatea unor cantine. Pentru oricine. E o milostenie uriașă.
L-am pomenit pe Spyros ăla mustăciosu' de sute de ori.
În Athos, am povestit întâmplarea unui părinte român. Mi-a zis: "Ăla era Sfântul Spiridon. Sunt sute de greci care mărturisesc că l-au întâlnit și i-a ajutat sau îndemnat la cele bune."

*** Una dintre constantele firii demonului este disprețul lui absolut și agresiv pentru viață. Orice viață. Diavolul este ucigaș de la facerea lumii, spune Hristos Dumnezeu. Omoară, sfărâmă viața, și cea pământească și cea veșnică. Rănește, sfătuiește la omor, dă gând de suicid, iubește și inspiră războiul, adoră și impune avortul, ierbicidul, otrava. E domnul drogurilor, inima alcoolului, iubește tămâia tutunului. Îi place dezbinarea, ura, bătaia. E împăratul violenței. E arhitectul mizeriei, agresivitate, revoltă împotriva firii, hybris, abuz, viol, sexualizare a ființei. Adoră plăcerea epidermică a oilor bipede, deși e spirit imaterial. Coace pasiunile animalice, se delectează cu perversiunea, e permeabil cu spurcăciunea, îndeamnă la toleranță cu păcatul. 
E iubirist. Caută rațiuni strâmbe tuturor aberațiilor, justifică neologistic erezia pierzătoare de suflet, anulează acrivia morală, încurajează sincretismul, îndreptățește borșul minimalist. 
Urăște viața. Și mai ales toți cei care nu gândesc ca el sunt inepți, patibulari, imbecili, mafioți, putiniști, filetiști.
Detestă minunile. Strâmbă din nas la sfintele moaște. Îl arde Liturghia. Cheamă la surogate de dragul unei științe tâmpe. Îl deranjează duhovnicii. Umple mănăstirile de turism, mormoni, seminarii rezist. Înnebunește când aude de rugăciunea inimii. E declarat anti-isihast. Minimalizează postul sau îl schimonosește în dietă, keto etc. Neagă existența iadului. Visează transformarea lumii în iad. Îl ucide Euharistia.
Iertați-mă!

(Părintele Ioan Istrati)