Crucea de lemn la care, zilnic, pelerini din întreaga țară se închină când ajung la mănăstirea Prislop, la mormântul părintelui Arsenie Boca a fost sculptată în decembrie 1989 de către tâmplarul Gheorghe Vâlcea, de fel din Comarnic, Prahova. Despre părintele Arsenie Boca, comărniceanul obișnuia să spună că „unul ca el se naște o dată la o mie de ani.”
Tâmplarul și cel supranumit „Sfântul Ardealului” au lucrat împreună la acoperișul mănăstirii din Sinaia. După aceea, timp de 12 ani, părintele Arsenie Boca mergea deseori la Comarnic, unde lua lecții de sculptură de la meșterul Vâlcea.
Literele sculptate pe crucea de lemn confecționată de meșterul prahovean, aflată la mormântul de la Prislop, unde părintele Arsenie Boca își doarme somnul de veci, au fost desenate de părinte însuși, pe patul în care și-a trăit ultimele clipe de viață.

„Nea Vâlcea, eu voi pleca dincolo. Am de la Domnul o altă misiune. După ce voi părăsi lumea asta, totul se va schimba în țară. Nu-ți pot spune amănunte, pentru că i-aș panica pe oameni. Dar voi fi alături de tine mereu. Din lumea cealaltă, te voi putea ajuta mai mult. Să vii la mine la mormânt” i-a spus părintele Arsenie prahoveanului cu care a legat o așa frumoasă prietenie.

Nea Gheorghe a tot sperat într-o minune, și-a tot dorit ca părintele să mai rămână un pic pe lumea aceasta. Nu a fost să fie… părintele Arsenie Boca - „Sfântul Ardealului” l-a pus să îi lucreze crucea. Una simplă, de lemn, acoperită cu scândură, așa cum fac cu dalta țăranii din Țara Zarandului, locul în care părintele a văzut lumina zilei. De scris nu a scris nimic pe ea. A așteptat până în ultimul moment. Aflat acasă, la Comarnic, a venit, ca un trăsnet, și vestea: „Vino la Sinaia! Domnul bătrân a murit.”

Prahoveanul aproape terminase crucea, așa cum i-a cerut părintele. Cea mai grea a fost ultima literă, un „L” încârligat și suferind care să completeze scrierea… „Arsenie Ieromonahul”.

Este crucea la care sute de mii de oameni merg pentru rugăciune, smeriți și cu inimile pline de încredere că vorbele marelui duhovnic al Ardealului se vor adeveri: „De dincolo vă voi putea ajuta mai mult!"

 „Dacă ar veni cineva la mine și mi-ar spune că pot săpa un tunel până la capătul pământului ca să-l întâlnesc din nou pe părintele Arsenie Boca, să știți că aș fi gata să îl sap! Toată viața! Așa foc mi-a lăsat în inimă omul ăsta!” obișnuia să spună prahoveanul Gheorghe Vâlcea.

Ani de zile, după plecarea la Domnul a părintelui Arsenie Boca, comărniceanul a lucrat la mănăstirea Prislop. Poarta de la intrare e sculptată de el, la fel și ceea ce e dăltuit în lemn, în interiorul mănăstirii.

Când și când, mergea la crucea ieșită din mâinile lui, îngenunchia și se ruga. Fără prea multe cuvinte, doar cu inima curată și deschisă. Într-o zi, picioarele nu l-au mai ajutat. Boala la trimis în spital, doctorii au făcut ce au știut, dar durerile nu încetau. Atunci, nea Gheorghe și-a amintit de vorbele părintelui Arsenie: „Să vii la mine la mormânt!” Așa a făcut, a plecat din spital și, odată ajuns iar la Prislop, a căzut în fața crucii. S-a rugat, și-a cerut iertare, i-a spus părintelui cât a ajuns de neputincios, cât de tare îl dor picioarele. Când s-a ridicat, nicio durere nu a mai simțit. A coborât spre mănăstire ca și când nicio problema nu îl mai apăsa. Prietenia i-a legat în timpul vieții, prietenia a rămas și după moarte. În atelierul său de la Comarnic, nea Gheorghe Vâlcea a continuat să vorbească celui mai bun tovarăș al său: părintele Arsenie Boca.

„Știu că mă ascultă și mă vede. Pe părintele l-am iubit mai mult decât orice pe lumea asta. Și nu o să am pace până când nu îl voi reîntâlni. Din nou. Dincolo. Așa cum mi-a promis.”

(Sursa: Observatorul prahovean)