*Niciodată să nu ne înfăţişăm înaintea Lui Dumnezeu zicând: „Am virtuţi!” 
Dumnezeu nu are trebuinţă de virtutea noastră. Întotdeauna să te înfăţişezi Lui Dumnezeu ca păcătos, însă fără deznădejde, ci „îndrăznind la mila milostivirii Sale.” 
Ajunge să aflăm secretul. Secretul este iubirea Lui Hristos şi smerenia. Hristos ne va da smerenia. Noi, cu neputinţele noastre, nu-L putem iubi. Să ne iubească El. Să-L rugăm mult să ne iubească El şi să ne dea râvnă să-L iubim şi noi. 

*Să nu stai în spaţii închise, ci să ieşi în mijlocul naturii. 
Nu trebuie să-ți duci lupta creștinească cu predici și contestații, ci cu o adevărata iubire ascunsă. Când contestăm, ceilalți reacționează. Când îi iubim, sunt mișcați și-i câștigăm. Când iubim, credem că noi le oferim ceva celorlalți, pe când, în realitate, întâi ne oferim nouă înșine. Iubirea cere sacrificii. Să sacrificăm cu umilință ceva de-al nostru, care în realitate este al Lui Dumnezeu. 

*Eu, chiar când voi fi plecat, voi continua să vă vorbesc. Oare voi mă veţi auzi? 

*Mama să nu se mărginească la mângâierea simţită, ci să dăruiască în acelaşi timp şi mângâierea rugăciunii. Copilul simte în adâncul sufletului său mângâierea duhovnicească pe care i-o trimite mama lui şi este atras către ea. Simte pază şi ocrotire atunci când mama îl îmbrăţişează în taină pe copilul ei prin neîncetata, stăruitoarea şi fierbintea ei rugăciune, şi-l eliberează de tot ce-l apasă.

*Oricât ai fi de obosit, să nu uiţi niciodată seara înainte de culcare să faci rugăciunile de seară. Când cânţi, să cânţi smerit, fără să faci grimase, fără să faci mişcări dezordonate şi fără să tot salţi Psaltirea. Să priveşti mereu spre analog şi să nu discuţi cu cel de lângă tine. Să trăieşti ceea ce cânţi, fiindcă doar astfel cele cântate se transmit celor adunaţi în biserică la slujbă.

*Dacă nu există temeiuri pentru a se sălăşlui Hristos înlăuntrul nostru, pocăinţa nu vine. Temeiurile sunt smerenia, iubirea, rugăciunea, metaniile, osteneala pentru Hristos. Dacă simţământul nu este curat, dacă nu este simplitate, dacă sufletul are un interes viclean, atunci nu vine harul dumnezeiesc. Se întâmplă atunci să mergem să ne spovedim, şi să nu simţim uşurare. Pocăinţa este un lucru foarte subţire. Pocăinţa adevărată va aduce sfinţirea. Pocăinţa ne sfinţeşte. Lucrurile sunt simple şi uşoare în viaţa duhovnicească, în viaţa în Hristos, ajunge să aveţi discernământ.

*Să fii bun şi ascultător. Să ai răbdare cu ceilalţi, să nu te necăjeşti, să nu fii prea sensibil, să fii destoinic în munca ta. Să nu vorbeşti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, dacă nu ești întrebat. Să fii un exemplu demn de urmat în drumul spre Hristos. 
Să nu încerci să arunci relele din tine în exterior ci, mai bine, deschide-ţi poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos, şi-atunci se vor risipi şi negurile ce s-au înstăpânit în tine. Când citeşti, să încerci să citeşti limpede, astfel încât să se audă şi ultima literă a fiecărui cuvânt. La fel să procedezi şi când cânţi la biserică sau când te rogi, fiindcă astfel te obişnuieşti să fii corect şi smerit în toate, în cuget, în cuvinte şi în fapte.

*Te-ai gândit vreodată, fiule, să vorbeşti, fie şi o singură dată, cu vreo unul din conducătorii patriei noastre şi să ţi se împlinească dorinţa? Dacă nu, te sfătuiesc să îndrăzneşti. Vei constata că dorinţa ta va rămâne o simplă dorinţă! Nu vor primi nicicând să vorbească cu tine. În cel mai bun caz te vor trimite la altul, ca să scape de tine- Dimpotrivă, Domnul nostru, Care este Împăratul Împăraţilor, niciodată nu te va trimite la altcineva, şi nicicând nu va refuza să vorbească cu tine, prin rugăciune.

*Nu există un lucru mai înalt decât cel numit pocăință și mărturisire. Această Taină este acordarea iubirii Lui Dumnezeu omului. Prin acest mijloc desăvârșit, omul scapă de rău. Mergem, ne mărturisim, simțim împăcarea cu Dumnezeu, harul vine înăuntrul nostru, vina pleacă. În Ortodoxie nu există drum închis. Nu există drum închis, deoarece există duhovnicul, care are harul de a ierta.

*Pentru ca sufletul să se pocăiască, trebuie să se trezească. Acolo, în cadrul acestei treziri, are loc miracolul pocăinței. Iar aici se găsește intenția omului. Însă trezirea nu ține doar de om. Omul singur nu o poate realiza. Intervine Dumnezeu. Atunci vine harul divin. Fără har, omul nu se poate pocăi. Iubirea Lui Dumnezeu face totul. Iubirea Lui Dumnezeu poate întrebuința ceva – o boală sau altceva, depinde – pentru a-l aduce pe om la pocăință. Deci, pocăința se realizează prin harul divin. Trebuie doar ca noi să facem o mișcare înspre Dumnezeu și de aici încolo vine harul.

*Mare lucru este duhovnicul! De aceea, în Ortodoxie nu există deznădejde. Nu există drum închis pentru că există duhovnicul, care are harul de a ierta.

Să vă mărturisiți des, să vă împărtășiți și să-i iubiți pe oameni.

Spovedania este o modalitate prin care omul vine la Dumnezeu. Este acordarea iubirii Lui Dumnezeu omului. Nimic și nimeni nu-l poate lipsi pe om de această dragoste.

(Sfântul Cuvios Părinte Porfirie Kavsokalivitul)