Bucuria nu este absenţa suferinţei, ci simțirea prezenţei  Lui Dumnezeu...
Dacă eşti plin de Dumnezeu, eşti plin de bucurie. Şi numai dacă zici „Doamne!” cu toată prezenţa fiinţei tale, eşti plin de bucurie, pentru că numele „Doamne” este aducător de bucurie. Numai că mulţi dintre noi, multă vreme, nu ştim ce este bucuria. Bucuria nu ţine de ce facem, de ceea ce avem sau ni se întâmplă.
Bucuria ţine de a fi și a fi înseamnă comuniune cu Cel Ce Este, iar nu a face ceva sau a avea! Bucuria de a fi cu Dumnezeu este ca bucuria îndrăgostitului. Când eşti îndrăgostit eşti bucuros, dar nu înseamnă că nu ai necazuri. Dacă eşti îndră­gostit şi ai luat patru la un examen, nu eşti bucuros că ai luat patru, eşti bucuros că eşti îndrăgostit, nu? Şi eşti necăjit că ai luat patru. Putem să avem necazuri dar, în acelaşi timp, să fim în bucurie. Aceasta ne aduce Dumnezeu: o bucurie pe care n-o ia nimeni şi nimic de la noi. Atunci vom cunoaşte cuvântul Lui Dumnezeu: „În lume neca­zuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”
Nu fugiţi de necazuri şi nici nu le căutaţi, şi nici nu treceţi peste ele – că mulţi zic: „Las’ că trec eu şi peste asta!” – Dacă ai trecut peste, ţi se va întâmpla iarăşi. Adică îţi vei produce sau vei atrage iarăşi la tine acel necaz din care poţi învăţa ce anume ai nevoie să schimbi la tine. Doar vedeţi că ni se întâmplă deseori acelaşi fel de ne­caz. Spunem: „Parcă-i un făcut!”. E chiar „un făcut!” Este un fel al meu de a face lucruri care provoacă o anumită situaţie. Asta trebuie să descopăr. Asta trebuie să învăţ. Şi învăţ dacă înţeleg ce voieşte Dumnezeu de la mine în acel necaz. Aşadar să treceţi „prin”! Aceasta este trăirea ne­cazului ca întâlnire cu Dumnezeu Care doreşte să-mi dă­ruiască şi mie biruinţa Sa asupra lumii care încearcă să mă ţină captiv!

Domnul vine la noi în Sfânta Liturghie, aşa cum ne-a făgăduit, şi ni Se dăruieşte nouă şi ni Se dăruieşte ca Taină. Taină a tainelor.
Prin Sfânta Împărtăşanie primim focul care arde şi curăţă rădăcina din care cresc buruienele păcatului: iubirea pătimaşă de sine concretizată în iubirea de confort psihosomatic şi de slavă deşartă, slavă de oameni. Aici primesc acest foc. Am săvârşit astfel prima parte a conlucrării cu harul: primirea lui cu pregătirea necesară. Acum urmează cea de a doua parte acestei sinergii: curăţirea trupului şi a sufletului meu devenite potir al Trupului şi Sângelui Domnului. De acum mă centrez pe nevoinţa de a curăţa acest potir, ca să devin cu adevărat Templu al Duhului Sfânt. Şi mă nevoiesc astfel, punând în lucrare harul primit, în fiecare secundă a vieţii mele. De acum, fiecare clipă a vieţii mele devine o ocazie, un prilej de a lucra cu harul primit din Sfântul Potir. Voi fi acelaşi, mi se vor întâmpla aceleaşi lucruri, dar le voi trăi altfel.  

(Monahia Siluana Vlad)