Multe sunt pricinele zăbăvniciei noastre, dar una pare să fie mai tare decât toate: împătimirea de lume, de lucruri, legătura de cele materiale. Știind acestea, Domnul va spune tânărului bogat, care voia să-I fie ucenic: „Leapădă-te de toate averile și apoi vino de-mi urmează!” Iar în altă parte: „Nu poate să-Mi fie ucenic cel ce nu-și lasă tată, mamă, frați, surori și avere, cel ce nu se leapădă de toate, și chiar și de sine.”
Domnul știe că suntem neputincioși; că nu ne folosim de lucruri, ci ne lăsăm robiți de ele și le slujim lor ca unor idoli. Dar nimeni nu poate sluji la doi domni: și Lui Dumnezeu și idolilor. Dumnezeu vrea să-I slujim numai Lui, dacă vrem să fim ucenici ai Săi.

Să înțelegem bine cuvântul. Nimeni nu ne oprește de la folosirea lucrurilor, deoarece Dumnezeu tocmai pentru trebuința omului le-a făcut. Dar să ne folosim de ele, nu să fim robii lor, să ne mântuim, nu să ne pierdem sufletul din pricina lor.

Patriarhul Avraam era plin de bogății, dar necontenit slujea cu ele celor lipsiți. Iov cel bogat era „ochii celui orb și piciorul celui șchiop și tatăl celor neputincioși” (iov 29, 15-16). Numai atunci lucrurile sunt bine folosite, când nu sunt piedică pentru slujirea Lui Dumnezeu, când nu ne opresc de la chemarea Domnului: „Veniți după Mine!” Nealipiți cu inima de nimic, desprinși de toate și gata de a urma îndată pe Învățătorul, așa trebuie să fie adevărații ucenici ai Lui Hristos.

Părintele Petroniu de la Prodromu, Editura Bizantină, 2015, p.350-351