În drum spre casă, aproape de biserică, am stat sub un geam și am auzit niște tineri care se certau:

– Cocuțo, hai să mergem la ăștia, că se ceartă! Hai să gonim pe diavol din casă!

– Cum, Părinte, dacă nu ne cheamă, cum să ne ducem acolo?

– Hai, hai să mergem! M-am uitat eu pe unde-i ușa, am intrat:

– Bună ziua!

– Bună ziua! Mă întrebam cum va deschide Părintele discuția. Dar el a început direct:

– De ce vă certați? Hai să dăm afară pe diavol! Care dintre voi este rău? Unde ți-e bărbatul cu care te certai?

– Ah, Părinte…

– Adă-l încoace! Când a venit bărbatul, Părintele s-a uitat pe rând și la unul și la altul – căci el cunoștea cu duhul – și a zis femeii:

– Dumneata ești de vină! Evo, tu ești de vină! Nu-l mai sâcâi la cap! De ce îl plictisești și-l cercetezi în toate? Hai să facem o slujbă! Apoi l-a întrebat pe bărbat:

– Știi să te închini? Făcea și el o cruce, cam strâmbă. I-a arătat Părintele cum s-o facă. După slujbă i-a binecuvântat, i-a miruit. Aveau și doi băieței.

– Să nu vă mai certați! Voi nu vedeți, dar eu am văzut câți diavoli erau în casă la voi! Când vă certați, vin îndată diavolii. Să fie pace! N-aveți icoană… După cum văd, bani aveți, că aveți lucruri bune, dar icoană de ce nu aveți în casă?

Părintele a rămas acolo și m-a trimis la biserică:

– Du-te, Cocuțo, și ia din pod o icoană, care vrei tu, s-o dăm la omenii ăștia. Eu te aștept aici! M-am dus în pod și am luat o icoană. Părintele le-a dat-o și le-a spus:

– Să vă închinați Lui Dumnezeu! Dimineața când vă sculați, ieșiți afară în pragul ușii, uitați-vă la cer și ziceți: "Doamne, Tu ești acolo, eu sunt aici. În ziua de azi Tu ajută-mă! Eu nu știu să mă descurc, sunt om slab. Ai Tu grijă în ziua de azi pentru mântuirea mea!"

Așa să ziceți și să vă rugați! Eu m-am mirat puțin, dar apoi am înțeles. Părintele nu le-a dat atunci vreo carte de rugăciuni pe care ei n-ar fi priceput-o. Le-a spus pentru început, după puterea lor. Și s-au făcut aceia niște credincioși. Au fugit după noi să le zicem la ce biserică să vină. A intrat Duhul Lui Dumnezeu în ei. Și să știți că foarte mult ne-au ajutat apoi oamenii aceia…

"Lacrimă și har – Preotul martir Constantin Sârbu", Editura Bonifaciu, 2011 – fragment