8:25 AM
DUMINICA CEA MARE

Aceasta este cu adevărat ziua în care Biserica Cea Una, Sfântă , Apostolească și Sobornicească (atotcuprinzătoare) așa cum mărturisim în Crez, a luat ființă.
Aceasta este ziua în care Duhul Sfânt s-a coborât peste sfinții Apostoli, și prin ei a rămas în Biserică.
Aceasta este ziua în care Lumina cea adevărată, Duhul cel ceresc, prin Dumnezeu Tatăl purcezătorul ei, ni s-a dăruit nouă.
Astăzi, Lumina cea înțelegătoare vestită de Lumina întrupată, a alungat din lume întunericul care o cuprinsese.
Astăzi, nu în chip de porumbel, ci în limbi ca de foc, Duhul cel Preasfânt s-a pogorât și pe ucenicii cei necărturari i-a înțelepțit și prin ei și pe noi.
Astăzi, cel nevăzut, neatins și pururea nemișcat, s-a mișcat pentru a veni la noi.
Astăzi, ni s-a descoperit prin adierea de vânt ce suflă repede, adevăratul scop al creștinului: obținerea Duhului Sfânt.
Astăzi, am primit în dar pe Cel care prin adumbrirea Sa, a făcut posibilă întruparea Fiului și mântuirea omului.
Astăzi, tot sufletul creștinesc ar trebui să fie prezent în biserici pentru a primi pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, în afara Căruia adevăr nu există.
Astăzi, prin primirea Celui ce pretutindenea este și pe toate le plinește, am devenit fiii Lui Dumnezeu după har.
Vino suflarea și viața mea, bucuria negrăită a inimii mele și mângâierea sărmanului meu suflet! Vino!

(Părintele Nicolae Pușcașu)

Vizualizări: 429 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: mare, duminica, cea | Evaluare: 0.0/0

Alte articole

Părintele Cleopa - Cu gesturi mici, vom înceta să mai fim singuri

Când lumea devine un iad, Dumnezeu ascunde Raiul în inimile celor care se roagă

Dumnezeu intervine numai când omul nu mai poate

VIAȚA PĂRINTELUI CLEOPA ILIE - partea I

Părintele Cleopa - Fraților, vă rog din toată inima: iubiți Biserica mamă!

Total comentarii : 0
avatar