8:38 PM
Dumnezeu nu forțează mântuirea nimănui. Cine are minte, să ia aminte!

Precum Taina Pocăinței e un dar al cerului, sub chip smerit, pentru mântuirea fiecărui suflet în parte, așa Sfânta Liturghie, marea taină, ascunsă iarăși sub chip smerit, mântuiește lumea sau o ferește de urgiile lui Antihrist. Iată de ce, toată lumea ar trebui să vie la Sfânta Liturghie, că pentru dăinuirea lumii e darul acesta pe pământ.
 

– Va lua țara foc din Prislop (e vorba de “focul” Duhului Sfânt: Lc. l2, 49)

– Nu va putea avea omul pace pe pământ de nu va avea pace cu Dumnezeu! (I Tesaloniceni 5, 3; Luca 21, 55; Isaia 139, 11). Așadar în numele Lui Hristos vă rugăm ca și cum Dumnezeu v-ar ruga prin noi: împăcați-vă cu Dumnezeu (II Corinteni 5, 20). – Să băgăm de seamă ca nu cumva creștinismul să se ia de la noi. Pe simplul motiv că noi, creștinii, nu aducem roadele acestui creștinism: oameni după chipul Lui Iisus. – Mântuirea nu se câștigă cu o faptă răzleață, ci presupune o față socială; nimeni nu se mântuiește singur; de mântuirea sa se mai leagă o mulțime de oameni.

– Mântuirea noastră nu e numai un dar de la Dumnezeu, ci și o faptă a libertății noastre.

– “Nu este stăpânire fără numai de la Dumnezeu” (Rom. 13, 1). Deci, primim divinul stăpânirii, dar refuzăm păcatul ei… Să fiți deci pregătiți să puneți capul pe butuc dacă credința o va cere.

– Unei stapâniri de stat (sau șef), care nu se supune Lui Dumnezeu, nici Sfânta Biserică (și slujitorii ei) nu trebuie să i se supună.

– Din toate timpurile se știe că, atunci când puternicii vremii ridicau mâna asupra slujitorilor Lui Dumnezeu, n-a mai dăinuit puterea lor.

– Rugăciunile și jertfa Sfinților Brâncoveni m-a adus pe mine pentru țara aceasta a noastră.

– Vine timpul, și e foarte aproape, când toți preoții vor repara bisericile, iar alții vor construi altele noi, dar nelucrând ei la sufletul omului, vor rămâne bisericile goale, cucuvelele vor cânta într-însele. Roadele slăbirii în dreapta credință a teologilor în facultăți și seminarii vor fi preoții, care vor fi și mai slabi ca învățătorii lor; mai ales în Transilvania, ortodoxia aproape că va dispare, ultima redută va fi Sibiul, dar va cădea și acesta. Dumnezeu nu forțează mântuirea nimănui. Cine are minte, să ia aminte!

Părintele Arsenie Boca – Sfaturi și îndemnuri

Vizualizări: 1171 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: nimănui. Cine, aminte!, are, mântuirea, , nu, Dumnezeu, ia, forțează, minte | Evaluare: 0.0/0

Alte articole

ÎPS Mihail Jar Longhin - Păstrați credința ca pe o comoară!

CUM AU MURIT SFINȚII APOSTOLI

Rețeta Părintelui Justin Pârvu pentru tratarea cancerului

Nu am pierdut niciodată iertând!

Fecioara Maria a mai avut copii?

Total comentarii : 0
avatar