Un om milostiv trecea pe drum și a văzut un sărac care zăcea mort și gol. De milă, a scos o haină de pe el și l-a acoperit cu ea pe cel mort.
După o vreme, cu el s-a întâmplat o nenorocire: a căzut de pe cal și și-a rupt foarte urât piciorul.
Doctorii au declarat într-un glas că trebuie neapărat să i-l taie, altfel va muri fără îndoială – și promițându-i că vor reveni în ziua următoare ca să îl vindece în acest chip înfricoșător, l-au părăsit.
Omul s-a mâhnit; nu mai putea să doarmă și plângea necontenit.
În miez de noapte i se arătă un necunoscut, și-l întrebă:
– De ce plângi?
– Cum să nu plâng, domnule? Doctorii vor să-mi taie piciorul.
– Arată-mi-l! – a cerut cel ce se arătase. După ce l-a privit, a zis:
– Acum, scoală-te și umblă!
– Nu pot, că este rupt!
– Încearcă! – a stăruit necunoscutul. Sprijină-te pe mine!
Bolnavul a ascultat și, cu greu, a pornit.
– Încă mai șchiopătezi – a băgat de seamă necunoscutul și frecând, parcă, cu ceva piciorul bolnav, i-a zis:

– Acum, culcă-te și dormi!
– Mă părăsești deja? – a strigat omul.
– Ce-ți mai trebuie? – a răspuns acela. De acum ești sănătos.
– Pentru Dumnezeu, Care te-a trimis la mine, spune-mi: cine ești? – l-a întrebat cel vindecat în chip minunat.
– Uită-te la mine și spune: nu e aceasta haina ta?
– Adevărat: a mea este, domnule! – a întărit omul.
– Eu sunt cel pe care l-ai văzut gol, zăcând mort şi pe care l-ai acoperit cu haina ta. Iată că pentru fapta ta cea bună, Dumnezeu m-a trimis să te vindec. Dă mulțumită D omnului! – a zis acela și s-a făcut nevăzut.
 

Omul s-a simțit atunci pe deplin sănătos și a dat slavă Lui Dumnezeu, iar doctorii s-au mirat nespus de minunea cea mai presus de cugetul și de priceperea omenească.
 

("Apa vieții – 300 de istorioare cu tâlc duhovnicesc”, editura Sophia, 2016)

Lumina în cadela inimii e milă!
Mila e voia  Domnului Hristos !
Pace și milă !