HRISTOS A ÎNVIAT!

Știți voi ce înseamnă cuvintele astea? Sunt ultimele cuvinte a milioane de Mucenici, rostite de oamenii ăia sfărâmați, zdrobiți, răstigniți pentru Dumnezeu. Sunt cuvintele șiroind de sânge și de lacrimi ale Apostolilor, care înaintea morții au mărturisit Învierea: “Am mâncat cu El, am vorbit cu Cel înviat, L-am îmbrățișat, I-am cuprins picioarele și I Le-am sărutat. Mai bine mor cu o mie de morți, decât să mă lepăd de El!”
 

"Hristos a înviat!" înseamnă să simți povara Crucii, să suporți plângând loviturile brutelor romane. Înseamnă sânge și durere, și sudoare, și lacrimi. "Hristos a înviat!" înseamnă greutatea propriului Trup, sfărâmându-se din toate încheieturile, înseamnă sufocare.
"Hristos a înviat!" e geamătul mai presus de ceruri a Maicii durerilor, frângându-se de plâns sub Cruce, e hohotul de plâns al Părintelui ceresc peste galaxii, simțind toată durerea infinită a Fiului pe Cruce.
"Hristos a înviat!" înseamnă să vrei să mori împreună cu Hristos, să primești Crucea, și sulița, și biciul și palma pentru Cel ce a murit pentru tine.
 

Toți Apostolii fricoși care s-au ascuns ca niște șobolani de frica morții, au strigat "Hristos a înviat!" cu o clipită înaintea morții, în ciuda ei. Asta a fost mărturisirea supremă, moartea martirică pentru frica din ceasul morții Lui Dumnezeu. În afară de dulcele Ioan, care umbla dezlegat la Răstignire și strângea în potirul inimii tot Sângele vărsat de Mântuitor, și pleca de mână cu cea mai scumpă mamă din univers, Maica Lui Dumnezeu. În afară de Ioan, care n-a murit.
 

"Hristos a înviat!" e toată tăcerea morții, și cutremurul, și întunericul care s-a înstăpânit peste lume, toate în inima ta.
Și deodată, în culmea disperării, când totul era pierdut, explozia infinită a universului de lumină, Învierea, față de care Big Bang a fost o jucărie și o proorocie. Și porțile iadului zdrobindu-se, și mulțimile de morți ridicându-se și văicăreala asurzitoare a dracilor, și focul stins, și viermele săgetat de Cruce, și universul tresărind, ca după o resuscitare reușită de mâinile străpunse ale Lui Dumnezeu.

(Părintele Ioan Istrati)