Cei care au plecat în străinătate își adaugă crucii lor și crucea înstrăinării, crucea dorului de țară, crucea faptului că acolo nu mai ești înconjurat de frații tăi de-o limbă cu tine, de o credință cu tine. Dar e cu totul altceva să trăiești între ai tăi, între neamurile tale.
De aceea, eu le pun la inimă tuturor pe care îi întâlnesc să încerce să se întoarcă acasă cândva...

După Revoluția din 1989, toată suflarea românească a așteptat o schimbare radicală în bine - ceea ce, pentru păcatele noastre, nu s-a produs. Dimpotrivă, sărăcia și mizeria morală au luat proporții de neimaginat datorită înmulțirii păcatelor, mai cu seamă al prunc-uciderii și distrugerii totale a economiei, ceea ce a condus la transformarea țării în piață de desfacere pentru produsele străine și la exodul în masă al românilor.

Astăzi, majoritatea satelor românești sunt pe cale de pustiire. Și totuși, nu ne putem mulțumi doar să ne plângem de această realitate dureroasă și să dăm vina pe alții. Vinovați suntem toți, iar vinovăția trebuie să ne-o asumăm fiecare în parte și să încercăm să facem ceva pentru satul nostru și pentru țara în care ne-am născut și care a cheltuit pentru formarea noastră.

Cei care se pot întoarce acasă, s-o facă cu toată încrederea că fac un lucru plăcut Lui Dumnezeu, cei care au aici firme să investească cât pot de mult în România, cu toate greutățile pe care întoarcerea acasă sau investițiile în țară le presupun. Știm cu toții că lucrurile bune se fac cu multă jertfă.