*Dacă ai părăsit Biserica fiindcă vrei să stai cât mai departe de oameni fățarnici și posomorâți, va trebui, implicit, să-ți dai demisia de la serviciu, să abandonezi școala, să te separi definitiv de prieteni și de familie, și să te încui într-un dulap.

Adu-ți aminte că oriunde sunt oameni, sunt greșeli și neputințe. E nevoie să începi a vedea Biserica așa cum este ea în țesătura ei intimă, adică o Bethesdă, o bolniță pentru inimile rănite. Într-însa vei găsi întotdeauna persoane răvășite, imperfecte, sângerânde, iscoditoare, agitate. Printre ele te numeri și tu. Oricât am vrea să ne ascundem, cu toții căutăm tămăduirea, în diferitele ei forme. Așa că, atunci când te va trăda, supăra sau înjosi cineva din Biserică, pune-ți halatul alb și stetoscopul, și privește-l ca pe un suferind, ca pe un pacient, ca pe un frate mai mic. Tratează-l cu dragoste și bunătate. Doar cu răbdare și îngăduință vei putea schimba urâciunea în frumusețe și căderea în virtute.

*A-ți cere iertare nu înseamnă întotdeauna că tu ești cel care a greșit, iar celălalt a avut dreptate, ci înseamnă că, în ochii tăi, e mult mai de preț relația decât propriul ego.

*Lama de ras e ascuțită, dar nu poate tăia un copac; toporul e strașnic, dar nu te poți bărbieri cu el. Fiecare dintre noi e important, fiindcă are un rol unic de îndeplinit.

Așadar, să nu privești de sus pe cineva, decât atunci când îi admiri pantofii sau îl ajuți să se ridice din șanț.

*Întotdeauna am crezut că Noe a fost în siguranță în arcă pentru că aceasta a fost construită întocmai după indicațiile divine. Mă gândeam că arhitectura deosebită, precum și trăinicia lemnului de salcâm sunt cele care au asigurat etanșeitatea magnificei corăbii. Dar, mi-a scăpat un detaliu: „Şi cele ce au intrat cu Noe în corabie din tot trupul au intrat parte bărbătească şi parte femeiască, precum poruncise Dumnezeu lui Noe. Şi a închis Domnul Dumnezeu corabia pe din afară” (Facere 6:17)
Şi a închis Domnul Dumnezeu corabia pe din afară! C'est la vié! Chiar dacă Noe a zidit arca, Domnul este Cel care pune ștampila definitorie, sigilând-o cu lacrima Lui paternă.
Deși ți-ai încuiat cu zece lacăte ușa casei, nu asta te ține în siguranță noaptea, după cum nici calitățile tale șoferistice nu-s suficiente pentru a te feri de pericole. Și nici faptul că ți-ai făcut un obicei de a mânca sănătos, nu te va scuti în permanență te boli. Doar dacă-L lăsăm pe Dumnezeu să ne-ncuie în arca purtării Sale de grijă, „potop de ape multe de noi se va apropia” (psalm 31).
Și, odată ce vom intra în corabie, vom descoperi că El este căpitanul, și arca, și lemnul, și cârma, și Vântul care suflă în pânzele inimilor smerite.

(Preot Ioan Bădiliță)