Domnul Dumnezeu a pus asupra fiecăruia dintre noi o cruce aparte, cu scopul ca noi, luptându-ne cu poftele și cu patimile prin nevoințele dinlăuntru și dinafară și răbdând cu seninătate strâmtorarea acestei vieți, să rămânem cu răbdarea în împlinirea datoriei noastre, fiecare în sfera sa, și astfel să ne facem vrednici a intra în odihna veșnică.

Dacă ne ducem crucea în acest fel, ea ne este înălțată; de nu, se tăvălește la picioarele noastre. Și totuși, această din urmă variantă este cu neputință. Crucea noastră s-a lipit de noi la fel de strâns cum este lipită pielea de trup: vrei - nu vrei, crucea tot este pe tine și tu tot sub cruce. De noi depinde doar să ne mântuim cu această cruce ori să pierim sub ea.

Să facem, deci, alegerea cea bună și, luându-ne crucea, să mergem cu liniște sufletească în urma Domnului, dându-l mulțumită pentru marea milostivire pe care a arătat-o față de noi, punând crucea asupra noastră. Ca pansamentul pe rană, ca mâncarea pentru flămând, ca cheia pentru cel închis în temniță: așa este pentru noi crucea, și anume acea cruce care este pusă asupra noastră.
Fiecare dintre noi are crucea sa, și pentru fiecare este mântuitoare doar crucea sa.

Nu-l invidia pe altul, socotind că, crucea lui este mai ușoară; greutatea crucii nimeni n-o poate ști. Neîndoielnic este faptul că orice cruce ți-ai lua, nici una, afară de a ta, nu ți se potrivește. Se povestește că un oarecare purtător de cruce Îl tot agasa pe Domnul rugându-L să-i schimbe crucea care i se părea grea. Arătându-i-Se în vis, Domnul i-a înfățișat o mulțime de cruci, îngăduindu-i să și-o aleagă pe care vrea. Nici una nu i s-a potrivit însă, afară de cea din urmă — iar aceasta era chiar crucea pe care Domnul o pusese asupra lui. Purtătorul de cruce s-a liniștit, nu s-a mai tulburat și a început să-și ducă crucea cu seninătate.

Și pentru noi, toți ceilalți, este mai bine să ne supunem rânduielii Lui Dumnezeu. Nu crucea trebuie să ne-o alegem, ci felul în care ne folosim de ea. Ia crucea pusă asupra ta și poart-o așa cum îți arată Dumnezeu. Domnul știe mai bine decât noi cât de cuprinzătoare trebuie să fie datoria pe care ne-o hotărăște, cât de mare trebuie să fie greutatea vieții pe care o pune asupra noastră și prin ce ispite trebuie să ne treacă. Așadar, să ne supunem și să mergem fără cârtire, fiecare sub crucea sa, îngrijindu-ne doar ca felul în care ne purtăm crucea să fie spre slava Lui Dumnezeu și spre mântuirea noastră.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul; Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor - vol. 2)