9:08 PM
Îl rog pe Dumnezeu din toată inima să ne întâlnim și la ușa Raiului!

*Rugăciunea are darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalţă spre Cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii, plină de păienjeniş, locuită numai de păsările întunericului. Un suflet care nu se ştie ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă.
 

*Când ești mâhnit, când ești necăjit, când ai ispite, nu te tulbura. Du-te la fratele tău și intră în vorbă cu el: „Ce faci, frate?” Fără să-i spui că ai venit fiindcă ești tare neliniștit. Discută banalități. Tristețea se poate risipi și primești putere din puterea lui.
 

*Trebuie să ne păstrăm și să ne cultivăm dorul de Dumnezeu, dorul de Maica Domnului, dorul de sfinți. Să căutăm să anulăm barierele care ne răcesc sufletește, care ne împietresc, prin care uităm de Dumnezeu.
Când un om reușește să iubească, în adevăratul înțeles al cuvântului, se îndumnezeiește, devine asemenea cu Dumnezeu.
Prin răbdare ajungi să‑l iubești pe fratele tău, să‑l ierți pe fratele tău, să‑l respecți pe fratele tău, să vezi că‑i mai bun decât tine, să vezi că‑i mai frumos decât tine, să vezi că‑i mai harnic decât tine. Prin răbdare le vezi pe toate acestea. Abia atunci te ridici.
Cea mai puternică rugăciune este pomenirea numelui Lui Iisus Hristos. Cu răbdare și practică, Rugăciunea Lui Iisus ajunge să facă parte din viața noastră la fel ca aerul pe care-l respirăm.
Când Iisus este cunoscut şi ascultat cu adevărat, atunci se face pace şi în suflet, şi în familie, şi în ţară, şi în lume.
Omul, abuzând de libertatea pe care a primit-o de la Dumnezeu, a căzut din starea lui cea dintâi şi, din stăpân a devenit rob, rob al instinctelor; toate s-au întunecat înlăuntrul lui, iar odată cu căderea lui s-a tulburat toată creaţia.

 

*Stresul se creează din grija exagerată. Din grijă şi iar din grijă. Toate relele vin din această exagerată grijă…

 

*Dar aşa cum soarele răsare în altă lume, la fel şi creştinul, prin Învierea din morţi a Lui Iisus Hristos a primit încredinţarea că după urmează un strălucitor răsărit de soare, urmează o nouă zi, o nouă viaţă. "A murit", o să se spună şi despre mine şi despre tine într-o zi; în ziua pe care eu nu o cunosc, care nu ştiu când va sosi.

 

*Pe om trebuie să-l priveşti cu cel mai înalt respect, dar şi cu adâncă compasiune, cu încredere dar şi cu prudenţă, ca pe un copil ce e în stare oricând de cele mai senine drăgălăşenii, însă şi de greşeli ireparabile. Ai văzut tu vreun om dus de braţ de diavol în crâşmă? Omul merge de la sine. De aceea am spus că nu putem să-i învinuim nici pe Dumnezeu, nici pe Satan. Noi suntem liberi să ascultăm de cine vrem.

 

*Vă rog pe toți să primiți din partea mea toată îmbrățișarea plină de iubire! 

Vă dau vouă, tuturor, toate binecuvântările pe care le-am dat de 70 de ani, de când sunt slujitor al Lui Dumnezeu. Sunt zeci de mii de binecuvântări pe care, prin mâna aceasta bolnavă acum, le-am dat. Am sfințit preoți, am dezlegat păcate, am mângâiat bolnavi, am mângâiat oameni... și toate binecuvântările pe care le-am dat de 70 de ani, Îl rog pe Dumnezeu să fie pentru mântuirea voastră, a tuturor. Îl rog pe Dumnezeu din toată inima să ne întâlnim și la ușa Raiului! În fiecare zi, în fiecare noapte nu cer la Dumnezeu nimic, decât: "Facă-se, Doamne, voia ta!" Nu cer nimic, decât mulțumesc Lui Dumnezeu pentru toate câte mi le-a dat.

Voi sta la poarta Raiului și voi aștepta să sosiți cu toții acolo! 

 
(ÎPS Justinian Chira)

Vizualizări: 38346 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: Dumnezeu, Rog, din, întâlnim, ușa, pe, îl, la, și, ne, , Raiului!, Inima, toată | Evaluare: 2.2/15

Alte articole

Trebuie să începeți să vă rugați mai mult, căci o să aveți niște încercări...

Aghiasma mare nu se strică niciodată!

Nu căuta Biserica doar când ai nevoie, caut-o și când Ea are nevoie de tine...

Biruiți răul cu binele, că de partea binelui este Dumnezeu!

Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri și se-ndreaptă către nicăieri

Total comentarii : 0
avatar