De oameni gâlcevitori, de oameni care vor ceartă, polemică și contraziceri, ferește-te, că nu te zidește! De ce? Pentru că Înțeleptul Solomon avea o vorbă: ”În mintea nebunului și cele drepte se strâmbă!"

Există o rugăciune şi pentru când respiri: "Doamne, de nu mi-ai da aerul ca să trăiesc, n-aş mai exista."

Dacă un om este boieros și nu îi lipsește nimic, iar altul este sărac și îi spune păsul său celui boieros, cel boieros va privi cu dispreț pe cel sărac, dacă nu are în el sâmburele credinței în Dumnezeu. Pentru că, cel care n-a gustat niciodată necazul, lipsa, supărare, lipsa, foamea, nu-l poate crede pe cel lipsit și necăjit. În schimb, dacă îi spui unui sărac necazul tău, va fi cald  la suflet și darnic cu tine, din puținul lui smerit, îi va alina durerea celui mai sărac ca el.
De fapt, sunt două suflete cu aceeași durere sufletească și lipsuri, de aceea au un limbaj comun.

Nu tot ce intră în gură spurcă pe om, dar nu la fel ca tot ce iese din gură omului, spurcă pe Dumnezeu.
 

Noi ne punem tot felul de parfumuri în toaletă, dar nu ne uităm ce putoare iese din gură noastră, mai periculoasă... Cu mirosul de toaletă nu omori un om, cu vorbele îl omori, negreșit. Deci, e mai mare wc-ul de sus, decât wc-ul de jos, ca să folosim un termen dur. Și Mântuitorului, tocmai asta critică «pune Doamne strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele, că să nu zică inima mea cuvinte de vicleșug.

O vorbă înțeleaptă spune că "jumătățile de adevăr, devin cele mai nenorocite minciuni".
În ce sens?
Când omul poate crede că binele poate fi împletit cu răul, este o mare greșeală. Când omul crede că pune puțin bine într-o mare de rău este cea mai mare greșeală, niciodată nu va încolți și înflori binele, pentru că răul se adună, coagulează și înăbușă, binele este virtute și se lucră cu osteneală, nu vine de la sine.

(Părintele Calistrat Chifan)