Un tată avea un singur fiu, însă acesta era foarte nechibzuit și neascultător, supărându-și zilnic părintele.
Într-o zi, tatăl se hotărî ca pentru fiecare greșeală a fiului său să bată un cui într-o ușă de lemn.
Timpul trecu, dar și cuiele se înmulțiră într-atât încât se umplu întreaga ușă. Boala și vârsta îl răpuse pe bietul tată la pat... însă părerea de rău și mustrările de conștiință au început să apară treptat în sufletul fiului său.
Astfel că, în fiecare zi începu să facă numai fapte bune, iar pentru fiecare faptă bună 
 în parte scotea bucuros câte un cui din cele bătute în ușă de tatăl său.
Când a scos și ultimul cui, a alergat bucuros la căpătâiul tatălui bolnav, zicându-i:
- Tată! Am făcut numai fapte bune și toate cuiele le-am scos! Te rog să mă ierți!
- Mă bucur mult, fiule, văd cum toate cuiele au fost scoase, însă, să luăm aminte, găurile făcute de acestea au rămas! Când îi spui omului o vorbă rea sau îi pricinuiești necazuri, în sufletul lui rămâne o rană la fel ca aceste găuri.
 

PS: Mai bine gândim de două ori înainte de a vorbi sau a face lucruri nedemne, decât să lăsăm răni greu de vindecat...
Iubirea se dovedește prin fapte!
Cine iubește, nu jignește, nu gândește răul, nu rănește niciodată!