Până nu-L găseşti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ţi găseşti nici sensul tău, nici sensul lumii. Poziţia omului în creaţie e unică, suntem făpturile Lui Dumnezeu, dar suntem şi realizarea noastră.
Pe Dumnezeu Îl ai sădit, „inoculat”, latent, în structura ta spirituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu absolut superior condiţiei tale pământeşti. Prin aceasta şi tu eşti fiu al Lui Dumnezeu. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii Lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla. Nici omorâţi nu pot fi, pentru că în ei prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor.
Încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu, ca ultim reazim etern al liniştii, iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine, ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului.
Omul se desăvârşeşte şi ajunge expresie supremă când sufletul lui se recunoaşte în veşnicie, în infinit! – Ceea ce e propria sa revelaţie. Adevărata restrişte a omului stă în faptul că nu izbuteşte pe deplin să-şi aducă la expresia supremă propria-i fiinţă, că e tulburat de eul şi îşi pierde vremea cu lucruri de nimic.
Cuvintele sunt fiinţe vii capabile să facă treaba la care au fost trimise. Fii mai presus de cuvintele oamenilor: să nu te atingă nici lăuda, nici ocara din ele. În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.

(Părintele ieromonah Arsenie Boca)