Acum mintea ta caută Sensul şi încă nu ştie drumul spre locaşul Lui: inima omului. Acceptă şi binecuvântează-ţi calea şi “povestea vieţii” tale de până acum, pentru ca tot ce ai lucrat şi adunat în ea să devină “povestea mântuirii” tale. Ştii, viaţa oricărui om poate deveni viaţa unui sfânt! Doar să vrea omul să-L primească pe Domnul ca Domn şi Dumnezeu al vieţii sale.
Da, a trecut vremea credinţei “orbeşti” a copilului nevinovat! Iată, trece şi cea a “îndoielilor” inerente adolescentului tras şi chiar sfâşiat de puterile necunoscute care-i năvălesc fiinţa şi-i răstoarnă adăposturile construite de copil. Nimeni nu poate trece senin prin această perioadă în care ne pomenim că “zestrea” părintească ne împovărează cu aşteptări care nu sunt ale noastre, iar “ofertele” lumii ne ameţesc şi descentrează… Şi cât de dureros e să crezi că nu ai decât două ieşiri: obedienţa sau revolta! Şi să descoperi că ambele erau doar uşi desenate cu creta pe ziduri groase de beton…

Şi ce mângâiere când, revenind la Tatăl nostru Cel din ceruri, descoperim că ne-a iubit mereu şi că ne-a aşteptat răbdător să învăţăm să ne ascultăm dorul inimii. De îndată ce ne îndreptăm atenţia către înăuntru, către inima noastră, auzim, vedem, înţelegem ce căutăm aici, pe pământ, chiar dacă doar în “ghicitură”. Atunci ne vor ieşi în Cale trimişii Lui pe care îi vom recunoaşte, auzi, crede şi urma pentru că sunt fraţii noştri mai mari, cei ce s-au întors înaintea noastră acasă, sau nici n-au plecat şi nici nu s-au îmbolnăvit de invidie pentru rătăcirea noastră… De la ei vom învăţa să ne unim cu Domnul, Care ne va însoţi în coborârea la iadul din noi pentru a călca moartea adunată şi asumată cu moartea Lui şi cu moartea noastră faţă de păcat şi risipire în plăceri sau idealuri efemere.

Cum poţi ajuta? Privind fiecare om viu care-ţi apare sau este în calea ta, în viaţa ta, din această perspectivă: un pelerin, ca şi mine, pe Cale. E o perspectivă din care vom auzi şi înţelege vocea lăuntrică a iubirii şi dăruirii de sine fără ascultarea căreia nu putem intra în Bucuria făgăduită nouă de Domnul!

Nu te teme că, făcând voia Domnului, lăsându-te în voia Lui, poţi deveni pasiv. E în noi o fantastică împotrivire la această lăsare şi biruirea ei e o activitate intensă! Apoi, când depăşim împotrivirea şi ne lăsăm în această voie, descoperim că e o lucrare, o împreună-lucrare cu Dumnezeu. E şi lucrare şi odihnă. Merită să guşti asta!

Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 68-69