1:10 AM
Nu ne putem mântui dacă nu ne iubim, dacă nu ne iertăm și dacă nu ne ajutăm unii pe alții

- Ce sfat deosebit dați ucenicilor Prea Cuvioșiei Voastre, pe care i-ați crescut și învățat voia Lui Dumnezeu? 
- Să rămână în dragostea Lui Hristos și să se iubească unii pe alții cu dragostea cu care i-am iubit și eu. 
Apoi, să ajute și ei pe alții la mântuire, să rămână sub ascultare în Biserica Ortodoxă și să se roage pentru iertarea păcatelor mele, că aștept din zi în zi să mă cheme Hristos la Judecată și să dau socoteală pentru toate. 
Să nu uite, ucenicii mei, că oricâtă știință, avere și cinste am avea, oricâtă rugăciune și nevoință am face, nu ne putem mântui dacă nu ne iubim, dacă nu ne iertăm și dacă nu ne ajutăm unii pe alții, că „Dumnezeu este dragoste!” 
Altfel, este în zadar toată osteneala și nădejdea noastră. Cât am putut, m-am silit după a mea slabă putere, cu darul Lui Dumnezeu, să folosesc și să învăț pe fiecare, călugăr și credincios, calea mântuirii. Pe nimeni n-am întors deșert de la ușa chiliei mele, ci am deschis ușa chiliei și a cuvântului tuturor care au venit la mine, știind că odată cu fiecare om, intră și Hristos în chilia mea. 
Nu pot spune că am făcut tot ce aș fi putut face, nici n-am împlinit cu fapta ce-am învățat pe alții. Însă, am cugetul împăcat că aceea ce mi-a dat Dumnezeu în dar am împărțit și eu altora în dar și nădăjduiesc că mă voi mântui, prin mila Lui Dumnezeu și prin rugăciunile Bisericii și ale fiilor mei duhovnicești. 

(Arhimandritul Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a doua, volumul V, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 140-141)

 

*Toată fapta cea bună trebuie să o însoţim cu rugăciune, cum arată marele, dumnezeiescul Apostol Pavel în epistola sa cea către tesaloniceni, unde zice: „Neîncetat vă rugaţi!” (I Tesaloniceni 5, 17) 

În Sfânta Scriptură se pune mare preţ pe rugăciunea unora pentru alţii. 

Dacă n-ar avea nici un folos rugăciunea unora pentru alţii, atunci nici marele Apostol Pavel n-ar fi trebuit să îndemne la rugăciune pe ucenicul său Timotei spre un lucru ca acesta, scriindu-i: „Deci rogu-te, mai întâi de toate, să faci cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii (I Timotei 2, 1) 

 

*Iată ce vreau să vă mai spun: 

Să nu socotim vreodată că am făcut început bun. Să dorim întotdeauna să punem început bun. Pentru că noi nu cunoaştem cum trebuie să fie un om care pune început bun, cum trebuie să se poarte. 

Să zicem: "Doamne, dă-mi ajutorul Tău, să pun început bun, să-mi îndrept viaţa!”

 

*Dacă ar fi omul fiară, n-ar fi o pagubă mare, că o fiară este mult inferioară omului, dar omul este chipul și asemănarea Lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul Lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pământ, și este foarte mare păcat.

 

*Pentru mântuire sunt necesare trei lucruri. Primul: răbdare; al doilea: răbdare; al treilea: răbdare. 

Frate Ioane, da-ţi mai trebuie ceva: milostenie. Nu trebuie să dai vaca! Nu ţi-a cerut Dumnezeu vaca, niciodată! Ferească Dumnezeu! Nici viţelul. Da’ sticla de lapte trebuie s-o dai! Şi încă un lucru, frate Ioane: rugăciunea. Pasul şi Dumnezeu! Fără răbdare, fără milostenie şi fără rugăciune nu se poate mântui omul! 

 

*Să ştiţi că rădăcina şi viaţa poporului nostru este credinţa cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Toţi sfinţii români au fost de mare folos pe vremea lor, în îmbărbătarea poporului, în credinţă, în timpul războaielor şi nu numai. Au luptat cu credinţă să păzească sfânta noastră ţară şi Biserica naţională şi tot poporul român. Ei au reuşit acestea nu numai cu cuvântul, ci şi cu viaţa şi trăirea lor. 

Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!

 

(Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa)  

Vizualizări: 4047 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: Ajutăm, pe, și, mântui, ne, alții, iertăm, iubim, nu, Unii, Dacă, putem | Evaluare: 2.0/1

Alte articole

Îți mulțumesc, Doamne! Versuri: Dorina Stoica

Cele mai primejdioase ispite cu care ne dă război vrăjmașul în vremea morții

O rugăciune foarte puternică a părintelui Ilarion Argatu

Decalogul Părintelui Savatie Baștovoi

Mesajul de încurajare al Sf. Siluan Athonitul pentru întreaga omenire

Total comentarii : 0
avatar