Nu vă temeți! Nu vă pierdeți nădejdea! Nu uitați că Dumnezeu este cu noi! Rămâneți în Biserica Ortodoxă! Rămâneți în Adevăr!
Așa că, treziți-vă, luați aminte și cot la cot cu preoții, cu călugării, treceți la post, la rugăciune, la spovedanie! Așa trebuie să fie o țară creștină care poartă Sfânta Cruce de două mii de ani.
Treziți-vă, frați români, până nu-i prea târziu! Ori creștini buni, ori pierim! Luați aminte ce vă spun: Numai și numai Dumnezeu din Cer ne salvează! 
Priviți în Sus, fraților, nici într-o parte, nici în alta! Fericirea noastră este să rămânem aici, unde ne-a născut Domnul Dumnezeu, cu Hristos în brațe și în brațele Lui Hristos.

(Părintele arhimandrit Ioanichie Bălan)

Avea o mare grijă pentru ucenicii sfinţiei sale. Culoarul şi cerdacul de la chilia părintelui erau pline de oameni. Din când în când ieşea şi îi încuraja pe cei de afară, îi întărea cu câte un cuvânt, îi întreba de unde sunt, dacă au unde dormi, dacă au mâncat – avea mare grijă de toţi.

Spovedirea ucenicilor ajungea până noaptea târziu pentru că era mereu întrerupt cu diverse probleme legate de editură; atunci ieşea la uşă şi ne ruga să-l iertam pentru întârziere. Când trebuia să ne împărtăşim, ne urmărea din Sfântul Altar pe fiecare în parte şi la sfârşit ne aştepta zâmbindu-ne cu faţa luminoasă, întărindu-ne: „Să vă fie de folos Sfânta Împărtăşanie şi să treceţi pe la chilie înainte de plecare!” Multă grijă avea de noi! Ne dădea cărţi să citim şi să dăm şi la alţii. Nu vorbea de două ori acelaşi lucru.

După ce a fost în Occident, la fiecare predica adăuga şi o parte din cele văzute şi petrecute acolo. De fiecare dată ne accentua:

„Să dăm slavă Lui Dumnezeu că ne-am născut creştini ortodocşi, că avem biserici, mănăstiri, preoţi, avem unde ne ruga – nu ca-n Occident, unde oamenii nu ştiu pe ce potecă să meargă!”

În chilie era ordine şi disciplină: în afară de cărţi – o bibliotecă mare - o maşină de scris mică, hârtie, manuscrise, o găleată pentru apă şi o cană, nu găseai nimic altceva.

Era smerit şi evlavios. Odată am vrut să-i ofer nişte flori pentru cameră, dar nu le-a primit, spunându-mi tăios: „Călugărul nu trebuie să se împodobească cu flori în chilie, du-le la icoana Maicii Domnului!“ Tot ce primea de la unii credincioşi, dădea la cei nevoiaşi.

Părintele Ioanichie Bălan s-a născut în data de 10 februarie 1930 în localitatea Stănița, județul Neamt, primind, la Botez, numele de Ioan.

După ce a absolvit Liceul comercial din Roman, în 4 noiembrie 1949, a venit la Mănăstirea Sihăstria. Este tuns în monahism la data de 14 aprilie 1953 și este hirotonit diacon la data de 15 aprilie 1953. Între 1949-1971 îndeplinește în Mănăstirea Sihăstria ascultările de casier, contabil, secretar și ghid al mănăstirii.

Între anii 1971-1990, când comuniştii  făceau nenumărate schimbări şi presiuni asupra vieţii bisericeşti, părintele Ioanichie Bălan se mută la Mănăstirea Bistriţă, judeţul Neamţ. Cu acest prilej, între anii 1971-1975, el urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care le termină cu lucrarea intitulată „Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene”.

În ziua de 2 februarie 1979, ierodiaconul Ioanichie Bălan este hirotonit preot, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist. Mai apoi, în anul 1984, el va fi numit protosinghel, iar în anul 1992, arhimandrit. Abia în anul 1990 va reveni la Mănăstirea Sihăstria, unde îşi va continua activitatea misionară şi publicistică.

Părintele Ioanichie Bălan a trecut la cele veşnice în dată de 22 noiembrie 2007, în chilia sa din Mănăstirea Sihăstria, la vârsta de 77 de ani.