Omul are asemenea puteri, încât poate răspândi în jurul său binele sau răul. Aceste lucruri sunt foarte subțiri. Este nevoie de multă băgare de seamă.

Trebuie să vedem întru bunătate fiecare lucru. Nimic rău să nu gândim despre ceilalți. Chiar și o privire, chiar și un suspin lucrează asupra semenilor noștri. Până și cea mai mică răzvrătire face rău. Să avem în sufletul nostru sfințenie și iubire, pe acestea să le răspândim la rându-ne. Să fim cu luare aminte să nu ne aprindem din pricina oamenilor care ne vatămă; numai să ne rugăm pentru ei cu iubire. Orice ar face semenul nostru, niciodată să nu gândim rău despre el. Totdeauna să cugetăm binele. Vedeți pe întâiul mucenic Ștefan. Se ruga: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Fapte 7, 60) Aacelași lucru trebuie să-l facem și noi.

Nu trebuie niciodată să gândim despre celălalt că-i va da Dumnezeu vreun rău, sau că-l va pedepsi pentru păcatul său. Acest gând aduce foarte mult rău, fără ca noi să ne dăm seama. De multe ori ne aprindem și zicem celuilalt: „Nu te temi de dreptatea Lui Dumnezeu, nu te temi că are să te pedepsească?” Altădată zicem:„Nu se poate, Dumnezeu o să te pedepsească pentru ce ai făcut”, sau „Dumnezeul meu, să nu faci rău acestui om pentru ce mi-a făcut”, ori „Să nu pățească acest lucru cutare...”

În toate aceste cazuri, avem în adâncul nostru dorința ca celălalt să fie pedepsit. Însă, în loc să mărturisim mânierea noastră pentru greșeala lui, înfățișăm altfel tulburarea noastră și, chipurile, ne rugăm Lui Dumnezeu pentru el. Însă, de fapt, noi îl blestemăm pe fratele.

Iar dacă, în loc de a ne ruga, zicem: „Să-ți răsplătească Dumnezeu pentru răul care mi l-ai făcut”, și atunci ne rugăm să-l pedepsească Dumnezeu. Chiar și când zicem ”vede Dumnezeu”, pornirea sufletului nostru lucrează într-un chip tainic, înrăurește sufletul semenului nostru și acesta pătimește un rău. Când ne gândim la rău, o oarecare putere rea iese dinlăuntrul nostru și se transmite celuilalt, precum se transmite vocea prin undele sonore, și cu adevărat celălalt pățește un rău. Se întâmplă ceva ca un deochi, atunci când omul are pentru ceilalți gânduri rele. Aceasta se lucrează din tulburarea noastră. Nu Dumnezeu este pricina răului, ci răutatea oamenilor. Nu Dumnezeu pedepsește, ci reaua nostră dispoziție se transmite în sufletul celuilalt în chip tainic și aduce răul. Hristos nu voiește niciodată răul. Dimpotrivă, El poruncește: „Binecuvântați pe cei ce vă blesteamă….” (Mt. 5, 44)

Deochiul este un lucru foarte rău. Este influența rea ce se lucrează atunci când cineva invidiază sau râvnește ceva sau pe cineva. E nevoie de multă luare aminte. Invidia face mult rău celuilalt. Celui ce deoache nici nu-i trece prin minte că face rău. Ați văzut ce spune și Vechiul Legământ? „Căci vraja viciului întunecă cele bune” (Înț. Lui Sol. 4, 12).

Însă, când celălalt este om al Lui Dumnezeu și se spovedește și se împărtășește, și are asupra lui semnul crucii, nu se atinge de el nimic. Toți demonii de-ar cădea asupra lui, nu izbândesc nimic.

Extras din "Ne vorbeşte Părintele Porfirie", Editura Egumeniţa, Cartea Ortodoxă, 2003, pag.349-350