Trăim veacul neștiinței, veacul orb și-ntunecat 
Întuneric și prostie, oricât am evoluat,
Când în curgerea de vremuri, ani și veacuri și milenii,
Huzurind în lux și patimi, s-au tot ridicat viclenii...
Căci, pe tronuri fastuoase stă minciuna cocoțată
Și dreptatea șade tristă, nevăzută și uitată.
 

Astăzi nu mai e iubire și-a ajuns să cântărească 
Mult mai greu decât un suflet, toată slava pământească.
Banul, aurul și moda, știința și tehnologia
Au adus în lume ura, dezbinarea și hoția
Viața-și toarce lin fuiorul peste oameni, peste fire 
Mulți trăiesc în nepăsare, mulți rămân în nesimțire. 
 

Și-n banchetul viețuirii, prea puțini mai vor a ști
Că-ntr-o zi, cum spune Cartea, Tu, Hristoase, vei veni!
Merg grăbiți dansând cu moartea, braț la braț în jocul ei
Și evoluând în știință, tind s-ajungă dumnezei.
Toți savanții care-aduc tehnici și invenții-n toate,
Au uitat că peste ei este Altul ce socoate.
 

Căci deasupra lor stă-n slavă, Cel ce e al lumii Faur 
Cel ce-a pus în lut suflare, nu în pietre sau în aur.
Cel ce e stăpân pe viață și peste eternitate 
Geaba știința îi înălță, căci nu sunt stăpâni pe moarte! 
Tinerețea-aprinde-n trupuri patimi care-și cer tributul 
Simțurile pervertite vor s-atingă absolutul.
 

Tulbure, izvor de ură curge-n suflet de ateu 
Căci prin oameni, duhuri rele duc război cu Dumnezeu. 
Și fiind orbiți de patimi pentru ele banii-aruncă
Viclenind frate pe frate, unii pe-alții se mănâncă!
Blasfemii nemaivăzute, pun în joc pe scena lumii 
Pederaștii cei de astăzi, mai ceva decât nebunii!
 

S-a scârbit întreaga fire de atâta răutate! 
Norii nu-și mai varsă ploaia, pomul nu mai face roade, 
Plânge codrul sub secure, fiarele își mută locul 
Razele ce ies din soare ard pământul precum focul!
Iernile fără zăpadă, zilele parcă mai scurte 
Sate-aproape părăsite în vâlcelele tăcute.
 

Doar când va veni necazul și va bate ceasul rău
Vor lua cu toți aminte că e-n ceruri Dumnezeu. 
Doar atunci toți îngâmfații vor fi rușinați de îngeri 
Și bogații vor fi goi, vor gusta amar și plângeri 
Și-acest timp al judecății iată, parcă stă să vie, 
După cum e scris în Carte și la Ioan în proorocie! 
 

Doamne-al slavilor înalte, Tatăl celor în nevoi, 
Ai văzut fărădelegea și Te-ai mâniat pe noi?
Fiindcă semne sunt destule, însă cine să le vadă? 
Și-n genunchi, la rugăciune, cine, Doamne, să mai șadă?