Ortodox, dar la Biserică nu vin.
Ortodox, dar niciodată nu mi-am mărturisit păcatele. 
Ortodox, dar niciodată nu m-am împărtășit.
Ortodox, dar post niciodată nu am ținut.
Ortodox, dar Cruce nu știu/nu vreau să-mi fac.
Ortodox, dar dimineața și seara nu mă rog.
Ortodox, dar mai practic și alte credințe.
Ortodox, dar de preot fug. 
Ortodox, dar credința nu mă interesează.
Ortodox, dar viața nu reflectă asta.

Mor... dau ochii cu Dumnezeu și mă bat în piept și strig: "Doamne, am fost Ortodox!"

Trăiește ceea ce crezi! Altfel ești ortodox doar cu numele, nu și cu inima.

Frați creștini,
 

Când mă gândesc la aceste cuvinte ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus, „că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut“, o mare nădejde intră în inima mea și de multă bucurie se umple sufletul meu; căci, dacă Fiul Lui Dumnezeu a venit în lume să caute și să mântuiască oaia cea pierdută, deci și pe mine, cel care sunt pierdut și păcătos, mă va căuta și mă va mântui. Când mă gândesc, însă, la ceea ce a făcut Zaheu, care a căutat pe Domnul și s-a mântuit, inima mea este cuprinsă de o mare deznădejde și mâhnirea și frica învăluie sufletul meu. Vreau și eu să văd pe Domnul meu Iisus, și-L caut precum Îl căuta odinioară Zaheu; însă eu, fiind rece cu dragostea mea către El, sunt oprit de mulțimea păcatelor mele, cum era oprit odinioară Zaheu de mulțimea oamenilor. Zaheu, fiind mare la suflet, a ocolit mulțimea, a alergat înaintea poporului și suindu-se în sicomor, a văzut pe Mântuitorul lumii. Eu însă, fiind neputincios și mic la suflet, nici păcatele mele nu le lepăd înapoia mea, nici nu mă sârguiesc ca să mă sui în muntele Lui Dumnezeu, în muntele cel înalt al faptelor bune, ca să văd de acolo și eu pe Iisus, Mânuitorul sufletului meu. Spre Zaheu privind, Doamne, ai văzut hotărârea de pocăință și de întoarcere spre Tine; când privești spre mine însă, vezi nepocăința și neclintirea în voile mele cele rele. Tu, venind în casa lui Zaheu, ai aflat milostenie, dreptate, strălucire de fapte bune și loc vrednic de primirea Ta. De aceea ai rămas acolo, i-ai dat iertare păcatelor și mântuire sufletului său. Venind, însă, în casa sufletului meu, găsești o inimă nemilostivă, plină de nedreptăți, noroi de păcate, peșteră de tâlhari, nu gazdă vrednică de Împărăția Ta. Neavând unde să-Ți pleci capul, în loc să rămâi cu mine, fugi, și în loc să ștergi păcatele mele, Te mânii și Te depărtezi de mine, nevrednicul.

(Părintele Nicolae Pușcașu)