Am văzut bărbați crescând copiii singuri și femei crescând copiii singure. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea, nu cu jenă, cu seriozitate. Nu putem fi bărbați numai în pat; și în societate trebuie să fim la fel de bărbați! Degeaba poți să demonstrezi tu că poți face un copil, dacă nu poți demonstra că-l poți crește! Avem tineri foarte buni, dar trebuie să le cultivăm asta... să nu fie moi, să aibă un pic de nerv, un pic de demnitate, un pic de orgoliu bărbătesc! Când ți-ai ales soția, să știi că-i pentru totdeauna, să nu vii cu scuze puerile „Vai, dar nu ne înțelegem, nu ne potrivim, nu avem același caracter!” Nu te joci cu o taină a Lui Dumnezeu! Este un cântec popular:

„Cine lasă o dragoste curată, nu mai găsește fericirea niciodată!”

Deci, poți să te însori de 10 ori... tu tot la prima dragoste ai să fii cu sufetul, chiar dacă nu o recunoști, sau o bârfești, sau o judeci... și despre băiat invers, la fel!

Și alt vers: ”Nu-i lege să te lege, de cine nu te înțelege!”

Dar mă întreb un lucru: Cum în 4,5,6,7,8 sau 9 ani de prietenie te-ai înțeles, și când ai devenit mamă și tată și apare pruncuțul și responsabilitatea, din ziua aia nu te mai înțelegi? Nu e același om?
E clar că trebuie să stăm împotriva diavolului în ziua cea rea, cum spune Ap. Pavel!
Nu trebuie să plecați de la premiza că trebuie voi doi să vă iubiți, pentru că eu cred că apare rutina… Hai să vă explic un lucru: Cea mai buna prăjitură din lume, rețeta, o faci de 5 ani 10, 15, 20 de ani, e tradiția casei. La un moment dat, spui că aș mai face și ceva nou. Așa apare și în famile, la un moment dat vine dracul cu imaginația... că ar putea fi ceva interesant. Dar să mergi pe acest principiu: Nu pentru mine, pentru copilul meu, mă străduiesc, așa cum părinții mei mi-au asigurat mie o mamă și-un tată, și eu să le asigur copiilor mei.

Eu am avut altă fericire, eu am crescut la bunici, n-am avut nevoie de părinți și nu le-am simțit nici lipsa, nici prezența, dar vreau să vă spun diferența de educație. Bunicii mei de mic mi-au dat câte o treabă: „Fă aia, că trebuie făcut! Fă lucrul ăsta!” Pe când, părinții mai au aceste slăbiciuni: „Lasă-l, că-i mic; lasă-l, că învață; lasă-l, că e tânăr, că nu poate!”

Și copilul devine alintat, cum e căluțul ăla care atunci când pui hamul pe el, întâi trage un butuc, îl lași numai cu căpăstru, îl lași mai lung... până ce-l pui la căruță. Am văzut și bărbați crescând copii singur, și femei crescând copii singure. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea, nu cu jenă, cu seriozitate..
Nu putem fi bărbați numai în pat, și in societate trebuie să fim la fel de bărbați! Degeaba poți sa demonstrezi tu că poți face un copil, dacă nu poți demonstra că-l poți crește!

Ești un iresponsabil total, să-l lași pe copilul tău din start , lipsit de o educație fundamentală din partea unui părinte. Dacă ai acest țel și crez! Indiferent cât de greu ar fi...

Sunt și femei care au îndurat viciul băuturii, poate și bătaie, poate un soț mai crud, mai desfrânat, dar au stat ele acolo și s-au străduit în credința lor.

Îmi aduc aminte de o bătrână de 99 de ani, a murit acum 3 zile, și a venit nora ei la mine:

– Părinte, mi-a murit bătrâna!

Și i-am zis:

– Ți-o pomenesc cu drag!

Avea cam 75 de ani bătrâna când a venit la mine și a zis:

– Părinte, fă o rugăciune, că mă bate moșul meu, de-mi sună apa-n cap!

– Dar câti ani are moșul?

– 80 de ani!

– Și de ce te bate?

– Păi nu-i place mâncarea.

– Da de ce nu-i faci mâncarea bună?

– Păi din 300 de lei pensie, cum să-i fac?

Vedeți? Și ea a stat cu el, și a răbdat așa umilă, bătrână și necăjită... cum era. Și s-a rugat acolo în legea ei, și nu l-a lăsat niciodată. Și-mi ziceam: Uite cum a rânduit Dumnezeu, dacă a trăit umilă, să trăiască 100 de ani, și oamenii plătesc mii de lei pe medicamente, pe produse naturiste, pe nutrienți, pe vitamine... și la 50 – 60 de ani auzi că e plin de cancer, că e bolnav sau e mort.

De ce?

Viața ți-o dă Dumnezeu după credință! Sănătatea ți-o dă după trăire! Iar bucuria ți-o dă după străduință! Deci, să ne străduim să fim niște tineri ultra-serioși! Corect este ca atunci când te-ai căsătorit, să nu te mai desparți niciodată! „Ce a unit Dumnezeu, omul să nu desfacă!” E lege și n-am facut-o eu!

De câte ori am putut, la spovedit, i-am împăcat, le-am mai dat dreptate, un sfat.. dar nu i-am lăsat! Am din câți am căsătorit în 25 de ani de preoție, doar două familii au divorțat (de forță supremă) dar în general au răbdat.. Și mă uit și eu cum vin cu copiii lor, care au 15, 16, 18 ani și ți-e mai mare dragul să vezi cum se ridica o generație tânără. Cu greutăți, cu certuri, cu schimbări de replici, de vorbe... poate o data nu le-au ajuns banii, odată vrei altceva, dar te înarmezi cu actul de jertfă.

Nu faci nimic altfel! Toți o să scriem veșnic: „Nepotrivire de caracter!” N-o sa ne potrivim niciodată! Caracterele sunt unice! Fenotipul fiecărui om e unic! Voința fiecărui om e unică și liberă! Numai dragostea ne poate uni! Exact cum pui lutul între două cărămizi!

Părintele Calistrat Chifan