10:40 PM
Părintele Cleopa - CELE CINCI FELURI DE ÎMPĂRTĂȘANIE

- În câte feluri ne putem împărtăși? 
- Împărtășirea cu Preacuratele Taine. A te împărtăși cu Trupul și cu Sângele Domnului este cea mai înfricoșată, cea mai bună și cea mai sfântă taină, că zice Mântuitorul: "Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, întru Mine petrece și Eu întru dânsul."

Ne putem împărtăși cu adevărat în cinci feluri în Biserica Lui Hristos:
- Prima împărtășanie și cea mai importantă este cea cu Trupul și Sângele Domnului.
- A doua cale de împărtășire, după Marele Vasile, este împărtășirea duhovnicească pe calea rugăciunii celei gânditoare a inimii. Poți să vii în biserică și, chiar dacă ești oprit de preot să te împărtășești pe câțiva ani, te poți împărtăși de o mie de ori pe zi și mai mult, pe altă cale, pe calea rugăciunii. Dacă vii în biserică și zici rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!” cu toată inima, de câte ori ai suspinat după numele Lui Iisus, de atâtea ori te-ai împărtășit, ca și cel ce a luat cu lingurița Sfintele Taine. Aceasta este împărtășirea pe calea rugăciunii celei gânditoare a inimii, cu care omul poate reuși să se împărtășească de multe ori pe zi, nu numai o dată.
- Al treilea fel de împărtășire este pe calea lucrării poruncilor Lui Hristos. Mântuitorul a spus să postim, ne-a aratăt cum să postim; și a zis să ne rugăm, ne-a arătat cum să ne rugăm; ne-a spus să primim pe cel străin, să adăpăm pe cel însetat, să hrănim pe cel flămând, să cercetăm pe cei închiși și să iertăm pe cei ce ne greșesc. Când facem aceste porunci, ne împărtășim pe calea lucrării poruncilor Lui Hristos. Acesta este al treilea fel de împărtășanie. Și cu aceasta te poți împărtăși de multe ori pe zi, de câte ori ai lucrat poruncile Lui Hristos. Auzi ce spune dumnezeiescul Maxim în Filocalie:
  „Hristos stă ascuns în poruncile Sale. Cine face o poruncă Îl primește pe Hristos. Și nu numai pe Hristos, ci toată Sfânta Treime”. Și auzi ce spune Scriptura: !Cela ce mă iubește pe Mine și are poruncile Mele, și le păzește pe ele, Eu și Tatăl vom veni și lăcaș la dânsul vom face." Clar! Nu numai Fiul, ci și Tatăl vine. Și unde-i Tatăl și Fiul pe toată Sfânta Treime o primește acela care lucrează poruncile Lui Dumnezeu, măcar de ar fi oprit de a lua Sfânta Împărtășanie de vreun preot. Înțelegeți? Acesta-i al treilea chip de împărtășanie pe calea lucrării poruncilor.
- A patra împărtășire este prin auz. Cum? Eu sunt oprit de preot atâția ani de la împărtășire, fie că sunt femeie sau bărbat. Dar merg la biserică și ascult cu evlavie Sfânta Liturghie, Apostolul, Evanghelia, Heruvicul, Axionul și predica preotului. Dacă ascult cu evlavie cuvântul Domnului, de câte ori am luat un înțeles duhovnicesc prin auz, de atâtea ori m-am împărtășit cu Hristos.Aceasta este împărtășirea prin urechi, al patrulea fel de împărtășire. Și Apostolul spune clar: "Credința vine prin auz și auzul prin cuvântul Lui Dumnezeu. Tu primești cu linguriță pe Hristos; eu Îl primesc prin urechi, când ascult cu evlavie Sfânta Liturghie, cântările și predica preotului. Și mă împărtășesc de mii de ori pe zi, fără să știi tu.Tu poate, dacă nu te-ai pregătit bine, spre osândă primești Sfânta Împărtășanie. Iar eu, dacă stau cu credință, ca vameșul, în Biserică și ascult cu evlavie slujba, mă împărtășesc prin urechi.
- Al cincilea fel de împărtășire este pe calea miridelor, a părticelelor ce se scot pentru noi la Sfânta Liturghie. De aceea nu putem pune la Sfânta Liturghie pe cei bețivi, pe cei ce înjură, pe cei ce trăiesc necununați, pe sectari, pe cei ce se sinucid. Pentru că acea părticică care se scoate reprezintă fața acelui suflet. Aceste părticele se sfințesc la Sfânta Epicleză, prin invocarea Duhului Sfânt și, la sfârșitul slujbei, după ce s-au pus în potir partea cu Iisus, se zic cuvintele: „Plinirea potirului credinței Duhului Sfânt”, apoi se pun și părticelele ce se scot pentru credincioși. În Sfântul Potir este Trupul și Sângele Lui Hristos viu. Din prescura a patra se scot părticele pentru vii, din a cincea pentru morți și le pune în Sfântul Potir. Din aceste părticele ca făina, ce s-au adăpat cu dumnezeuiescul Sânge în Potir, atâtea mii și milioane de suflete au primit împărtășirea și comuniunea direct cu Iisus Hristos, cu Trupul și Sângele Lui.
   ACESTEA PATRU DIN URMĂ SUNT CĂI DE ÎMPĂRTĂȘIRE PE CALEA LUCRĂRII FAPTELOR BUNE, DAR NU ÎNLOCUIEȘTE PE CEA DINTÂI.
   Numai o împărtășire temporară și în caz de ceva, tot trebuie să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului, cu Preacuratele Taine.
Iată așa ne putem împărtăși în cinci feluri în Biserica Universală. 
- Dacă un neoprotestant se împărtășește pe cele patru căi, dar nu se împărtășește cu Trupul și Sângele Mântuitorului, poate avea nădejde de mântuire? 
- Nu! Nu are nici o valoare, pentru că este rupt de Biserica Lui Hristos și la ei nu este darul preoției. Acela e sectar, om rătăcit. Așa-i, măi băiete! Nu putem noi schimba ceea ce a întemeiat Hristos pentru toată lumea. El a zis: "Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu; beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu..." (Ioan 6, 53).
  De ce v-am spus despre Sfânta Împărtășanie?
  Este bine să vă pregătiți, mamă! Frățiile voastre de la țară, măcar în posturi și măcar o dată la patruzeci de zile să vă împărtășiți.

Vizualizări: 2658 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: Cleopa - CELE, De, feluri, Împărtășanie, Cinci, Părintele | Evaluare: 3.0/2

Alte articole

DOAMNE, TU AI FOST CA MINE? - de Eliana Popa

Căutaţi ce este bine în celălalt. Nu mai vedeţi răul, iertaţi!

Hristos nu intră într-o inimă ocupată de vrăjmăşie...

Grija pentru copii să i-o predați Lui Hristos și Maicii Domnului

ÎPS Justinian Chira - A judeca e uşor, dar a găsi adevărul e mare lucru!

Total comentarii : 0
avatar