Când aţi întrebat ultima dată un preot: "Cum te simţi, părinte?”
Când aţi stat lângă un preot pentru el, nu pentru voi şi nevoile voastre? Când aţi avut răbdarea, interesul să simţiţi şi nevoile lui? 
Aţi stat vreodată alături de un preot în noaptea singurătăţii lui, să vedeţi cum strânge în mâini Sfanta Cruce sau priveşte fix icoana pururea Fecioarei Maria… neînţelegând de ce se simte atât de singur cu Un Dumnezeu atât de aproape, dar înțelegând Singurătatea Mântuitorului pe Drumul Crucii? De ce valurile care brăzdează țărmul mării sunt mai puține ca frământările lui? Cum se roagă pentru cei ce nu se roagă? Cum ar vrea ca toți să vină și să simtă bucuria comuniunii cu Hristos? Cum plânge pentru toți? 
L-aţi privit măcar o clipă în toiul nopţii ridicându-se şi devorând paginile Ceaslovului sau ale altei cărţi de rugăciune sau fugind în biserică sau în capelă, căutându-L pe Dumnezeu? 
Aţi fost vreodată lângă un preot când stătea neputincios şi fără cuvinte în faţa unei dureri ce i se împărtăşea?
Să fiţi lângă el când oamenii îşi spun necazurile, când mamele îşi îngroapă fiii, sfâşiate de durere, şi-l întreabă “De ce? De ce, părinte? De ce?”
Sau ați plecat vreodată de acasă, de lângă copii si soție, atunci când poate aceștia își doreau cel mai mult prezenta lui, a preotului, care acasă este soț și tată, pentru a spovedi pe cineva care în toiul nopții se pregătește sa părăsească lumea aceasta? Sau când trebuie să ducă la bun-sfârșit tot ceea ce are de împlinit?
Te-ai gândit vreodată ce simte un preot când, întors acasă după ore de stat in picioare, de multe ori nemâncat, trebuie sa fie apt și plin de bucurie pentru copiii care vor și ei un tată? Când se bucură ca un copil pentru cineva care s-a vindecat de o boală sau care a primit în dar un prunc? Apoi, pentru că Domnul a împlinit ruga lui, el rămâne în rugăciune și mulțumire, chiar dacă omul a uitat?
Ştiţi voi cum e să ţi se ceară minuni şi să nu poţi face? Dar la scaunul de spovadă, aţi intrat vreodată? Aţi simţit teama neputinţei lui şi oboseala când omul vine să-şi lase păcatele? Ştiţi câtă durere şi câte întrebări rămân în inima unui preot după un suflet care se descarcă de păcate?
Aţi transpirat vreodată la amvon predicând? Ştiţi oare emoţiile cu care el deschide uşa şi intră în biserică pentru Sfânta Liturghie, temându-se de Dumnezeu pentru nevrednicia cu care se apropie si că vor fi din ce în ce mai puţini oameni prezenţi? 
Ştiţi trăirile lui de la Sfânta Jertfă? Pasiunea lui? Iubirea lui? Puterea lui? 
Aveţi idee cum e să priveşti un om care îţi primeşte binecuvântarea pe patul de moarte, şi care, deşi e pe moarte, îţi zâmbeşte cu linişte? Nu înţelege nimeni zâmbetul suferinţei lui… în afară de preot. 
Aşadar, cine e preotul? Cine se încumetă să spună că ştie totul despre el? Cine-l poate judeca? Preotul este cel care poate oferi omului ceea ce nimeni nu mai poate oferi: Dumnezeiasca Împărtășanie! Așadar, să ne rugăm unii pentru alții! Rugați-vă și pentru preoți și nu-i judecați! Pentru ca ei, preoții, se roagă pentru toți! Va veni vremea când toate vor ieși la lumină! Când vom înțelege cu toții că în pomul cu roade se aruncă bățul!

Dacă am da sufletului ceea ce dăm trupului, am fi sfinți cu toții! Rugați-vă așa cum respirați, împărtășiți-vă așa cum beti și mâncați, spovediți-vă așa cum vă spălați, mergeți la biserică așa cum vă îmbrăcați. Dacă faceți deja lucrurile acestea, să știți că încă n-ați ajuns sfinți, dar ați pus început bun mântuirii voastre.
Domnul să vă păzească!
Domnul să vă miluiască!
Domnul să vă mântuiască!