Părintele Paisie era înainte de toate un părinte al iertării şi al binecuvântării, când era prea obosit (uneori în posturi nici nu se mai putea scula de pe pat), tot timpul binecuvânta. Cum auzea uşa deschizându-se, începea să binecuvânteze: „Domnul Dumnezeu…”

Cum auzea un zgomot, iar binecuvânta, totdeauna era cu binecuvântarea pe buzele sale.

La despărţire, Părintele Paisie adresa obişnuitul său salut: „Să ne întâlnim la uşa Raiului!”. Unii dintre ucenici îl întrebau: „Noi vrem să ne întâlnim cu toţii în Rai. De ce doriţi să ne întâlnim la uşa Raiului?”

Iar bătrânul răspundea cu nădejde şi blândeţe: „Să ne vedem noi scăpaţi de viclenii diavoli şi ajunşi la uşa Raiului, că aici strigăm la Maica Domnului, cerem ajutorul sfinţilor, plângem la uşa milostivirii Mântuitorului şi nu ne lasă El afară. Până aici este greu! Dacă ajungem noi acolo, strigăm la Maica Domnului: «Uşa milostivirii deschide-o nouă» şi Măicuța Domnului, cu rugăciunile Ei ne va deschide uşa să intrăm în Rai, că Ea ne ajută tuturor la mântuire.

De aceea, în fiecare zi suntem datori să-i citim dimineaţa Acatistul Bunei Vestiri şi seara Paraclisul, căci este tuturor Mamă, acoperământ şi grabnică ajutătoare.”

Extras din "Părintele Paisie Olaru – povățuitor spre poarta Raiului", Editura Doxologia, p. 101-102