9:10 PM
Părintele Pimen Vlad - Ce trebuie să facem pentru a intra în Rai?

- Ce trebuie să facem pentru a intra în Rai?
- Să o luăm cu începutul: să fii botezat ortodox, după aceea - de mers la Biserică la Sfânta Liturghie, de la 7 ani încolo, cum crește copilul - spovedanie, împărtășanie, bineînțeles, copiii mici, imediat după botez, poți să-i împărtășești cât de des.

După ce crește omul, începând contactul cu viața, se murdărește - ca o haină care, cu cât e folosită mai mult, se murdărește și are nevoie să fie spălată. Așa e spovedania. Și-atunci, asta înseamnă legătura cu Dumnezeu: cum ai greșit, te spovedești și încerci să te îndrepți. Și mergi mai departe. Permanent legătura cu Dumnezeu: un pic de rugăciune dimineața, un pic de rugăciune seara, în timpul zilei mai faci o faptă bună, cum ne-a spus la Sfânta Scriptură: "Iubește pe Domnul Dumnezeu tău din tot sufletul, din tot cugetul și din toată inima ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți."

Asta cuprinde toate poruncile. Deci, prima dată Dumnezeu pe locul întâi, după aia aproapele nostru ca pe noi înșine - nu ne-a spus mai mult! 

Ți-e frig ție? Măi, îi este frig și la altul. Ți-e foame ție, îi este foame și la aproapele. Ți-e sete ție, îi este sete și lui. Adică, întotdeauna trebuie să spui că: "Măi, dacă mi-e mie bine, înseamnă că au nevoie de binele ăsta pe care-l am eu și alții care nu-l au; poate altul suferă, poate altuia îi este foame, altul e necăjit, altul e amărât... Deci, în felul ăsta, urmând calea Lui Dumnezeu, ajungem la urmă la Dumnezeu. Se va uita Dumnezeu: "Da, măi, ai făcut ce a trebuit, treci încoace! Poftim!" Și ne răsplătește cu veșnicia, nu cu o zi - 2, 3, 1 an sau  50 - 100 - CÂT AM TRĂIT NOI! CU VEȘNICIA, CARE NU SE MAI TERMINĂ NICIODATĂ!

(Părintele Pimen Vlad din Muntele Athos)

Vizualizări: 2124 | Adăugat de: mariusdumitrumro | Tag-uri: pentru, Florin Salam - La cea mai mare valo, Мои статьи, Trebuie, Vlad - Ce, Pimen, Intra, parintele, facem | Evaluare: 3.3/3

Alte articole

Dacă mor înaintea ta... nu te răzvrăti împotriva Lui Dumnezeu că m-a luat!

Părintele Arsenie Boca - Îndumnezeirea omului prin Har

Mama naşte, mama renaşte, mama se ocupă de copii

Să spui mereu adevărul! Să faci totul cu calm. Să te rogi pentru a deveni mai bun

Postiți cu zâmbet, cu dragoste și cu bucurie!

Total comentarii : 0
avatar