Maria - acest copil fără mâini e cerul pentru mine! E ca și cum L-aș ține în brațe pe Pruncul Iisus. Sunt atât de fericit că Dumnezeu mi-a dat-o! Prin ea, eu am reînviat.
 

Cred că asta e bucuria mea de la bătrânețe, ca să mă simt iar ca-n tinerețe. Eram puțin mai obosit... Parcă eram la capăt de viață, dar, când am aflat de pruncuța asta mi s-a umplut toată viața de bucurie, ca la început. Maria oferă tuturor o lecție prețioasă de viață. Atât de scumpă ne-a devenit! Am dormit împreună, ne-am scăldat împreună... voia mai mult pe o mână de-a mea să doarmă. E tare cuminte toată noaptea! M-au rugat părinții ca acest copil să fie la noi. Mama ei nici nu a putut s-o vadă.  A căzut în depresie.
 

De multe ori îmi zice: „Tata, toți copiii au mânuțe, dar eu n-am mânuțe!” 
Și atunci trebuie să îi răspunzi ceva, să îi spui ceva, și atunci găsim acele cuvinte; îi spun că e o mânuță micuță, dar e a ei, e cea mai scumpă! Și se bucură mult...
Asta vreau să învățăm noi de la ei. De multe ori ne întrebăm de ce Dumnezeu a dat așa copii. De multe ori noi spunem că ne e greu în viață având mâini, având picioare. Avem copii care nu au ochi deloc. Dar noi, care vedem toată ziua?!?
Mânuțele care pot să îmbrățișeze o mamă, un suflet blând și drag? Și tot noi spunem că ne e greu. Ei nu spun niciodată cuvântul ăsta. N-am auzit de la ei să spună că le e greu, chiar dacă nu au mâini, nu au picioare. Au un suflet puternic și pentru noi trebuie să fie o lecție.

Iar eu vă spun, dragii mei, dacă eu voi muri, voi să nu dați voie ca de acești copii să-și  bată joc cineva! Să-i apărați, dragii mei! Noi i-am crescut împreună cu voi, cu pâinea voastră și cu bănuțul vostru. Lor prea greu le-a fost în viața asta! Ei prea mult au suferit în viața asta, dragii mei! Să nu-i lăsați să rămână orfani a doua oară!” - a spus părintele Mihail Jar în timpul unei predici.