Dacă vrem să caute spre noi Domnul nostru cu ochii Săi cei milostivi și să ne vindece strâmbătatea sufletului, trebuie să venim singuri și să stăm înaintea ochilor Lui, așa încât să ne vadă. Altfel, dacă vom fi undeva departe de ochii Lui Dumnezeu, cum are să ne vadă? Și apoi, cum Se va milostivi de noi, dacă nu va vedea nefericirea noastră? Sau vei spune că Dumnezeu este Ființă Atotvăzătoare, după cuvântul Lui David: "Cărarea mea și firul vieții mele Tu le-ai cercetat și toate căile mele mai dinainte le-ai văzut (PS. 138, 3) — și atunci, de ce să ne punem singuri înaintea ochilor Lui Dumnezeu, de vreme ce Dumnezeu ne vede oriunde?"
Am să răspund: Domnul Dumnezeu are vedere de două feluri — una foarte pătrunzătoare, iar alta ce pare a fi tare slabă. Ea este foarte pătrunzătoare, de pildă, prin atotputernicia și atotștiința Lui: chiar dacă te-ai depărta la capătul lumii, chiar dacă te-ai zăvorî în mijlocul celor mai groase ziduri și celor mai întunecate odăi, chiar dacă te-ai ascunde în cele mai adânci peșteri, gropi, chiar sub pământul însuși, pretutindeni te va vedea atotvăzătorul ochi al Lui Dumnezeu. Așa zice Sirah: "Ochii Domnului de zece mii de ori sunt mai luminoși decât soarele și privesc la toate căile oamenilor și văd toate părțile cele ascunse" (Sir. 23, 27)

Drept aceea, tot ce face omul sau ceea ce doar se gândește să facă, Dumnezeu știe deja și vede. Înainte de a se face ceva, El știe: Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi (PS. 138, 16). Aceasta este vederea cea pătrunzătoare a Lui Dumnezeu.
Uneori se întâmplă, de asemenea, ca privirea Domnului Dumnezeu să fie, parcă, foarte lipsită de pătrundere. Unii I-au zis Domnului: "Doamne, Doamne! Au nu în numele Tău am proorocit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut?" (Mt. 7, 22). Iar Domnul ce răspunde?

"Nu vă cunosc pe voi!" De vreme ce nu-i știe, înseamnă că, pesemne, nu i-a văzut. Ce-i drept, ei spun: "Am mâncat înaintea Ta și am băut, și în piețele noastre ai învățat." El, însă, a zis: "Vă spun: nu știu de unde sunteți; depărtați-vă de la Mine!" (Lc. 13, 26-27)

Să băgăm de seamă că vederea Domnului pare aici slabă: "Am mâncat înaintea Ta și am băut, iar El nu i-a văzut și nu-i cunoaște."

Cum se face că Cel atotștiutor și atotvăzător nu îi cunoaște pe oamenii aceia, nu-i vede? Vom încerca să lămurim. Lumina nu cunoaște întunericul, și dacă ar pătrunde în întuneric acesta n-ar mai fi întuneric, ci ar fi luminat de lumină. Oamenii aceia erau plini de întunericul păcatului și, prin urmare, deși ei se aflau cu trupul înaintea ochilor Lui Hristos, inima lor era totuși întunecată, mintea lor se afla departe de Hristos. În virtutea acestui fapt, Hristos nu îi vedea, nu îi privea cu ochii Săi milostivi, iubitori de oameni, și ca atare nu-i cunoaște, ca și cum nu i-ar fi văzut. "Cunoscut-a Domnul pe cei care sunt ai Lui, zice Apostolul." (11 Tim. 2, 19)

Dar cine este pentru El „al Lui” și cine e străin? Fără îndoială, al Lui este cel apropiat de El, iar cel depărtat de El este străin, nu e al Lui, a pierit.

"Cei ce se depărtează de Tine vor pieri." (PS. 72, 26).

Domnul îi vede cu ochii Săi iubitori de oameni numai pe cei ce se apropie de El cu inima lor, iar pe cei care stau departe, care pleacă în țară depărtată împreună cu fiul risipitor (v. Lc. 15, 13), chiar dacă vede cu ochiul atotvăzător păcatele lor, totuși nu îi privește cu ochii Săi iubitori de oameni și milostivi și parcă nu i-ar băga de seamă. Tu, Sfinte David, adeverește-ne acum adevărul acestor spuse!

David, arătând cum Se apropie Domnul Dumnezeu de bineplăcuții și drepții Săi și cum Se depărtează de păcătoși, spune că El spre drepți privește cu dragoste, iar către păcătoși întoarce un chip ce pare a fi lipsit de ochi: "Ochii Domnului spre cei drepți și urechile Lui spre rugăciunea lor, iar fața Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ pomenirea lor" (PS. 33, 14-15). Ia seama: spre cine privesc ochii iubitori de oameni ai Domnului? Spre drepți — iar spre păcătoșii ce nu se pocăiesc El întoarce o față aspră, care-i nimicește, așa încât David nu pomenește de ochi. Și dreptatea este zugrăvită ca fiind legată la ochi, nepărtinitoare, fără milă, aspră.
Iată, deci, lămurirea pe care o dăm vederii "slabe” a milostivilor ochi ai Lui Hristos, cu care El numai pe cei apropiați, numai pe cei drepți îi vede, iar pe cei depărtați, adică pe păcătoși, nu-i vede. Iar dacă El Își întoarce, totuși, fața către aceștia din urmă, asta e spre amarul lor, ca să-i piardă — întoarce față fără ochi, adică fără milostivire, fără iubire de oameni.

Extras din "Sfântul Dimitrie al Rostovului - Dacă vrei să ajungi la Cer"