9:48 PM
UNII ÎȘI TREC DUȘMANII ÎN ACATISTE LA BISERICĂ... NU-I VOIE! ȘTII DE CE?

Mare atenţie: Unii îşi trec în acatiste la biserică duşmanii. Nu-i voie! Ştii de ce?

Bunăoară să spun: dacă ai supărat pe cineva sau te-a supărat cineva şi începi să-l pomeneşti la rugăciune, numai vezi că, de la o vreme, se ridică ura din mijloc. Prin rugăciune se taie vrajba şi îndată îl câştigi pe acela şi îl aduci la înţelegere, la unire. De aceea spune Sfântul Maxim: Când vei vedea pe cineva că te urăşte sau te nedreptăţeşte, fie cu dreptate, fie cu nedreptate, începe să-l pomeneşti la rugăciune. Dar să nu-l pomeneşti să-i fie lui vreun rău, că atunci cade pe tine. Să zici aşa: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul şi pe fratele meu (cutare), că pentru păcatele mele s-a supărat pe mine. Pentru că fratele meu este oglinda mea şi el vede răutaţile mele.”

Aşa spune şi Sfântul Ioan Scărarul. „Să nu învinuieşti cumva pe fratele tău când te rogi pentru el, sau să-i ceri pedeapsă”, cum îi pun unii în pomelnice la vrăjmaşi. Nu-i voie! Chiar dacă îi puneţi pe unii la vrăjmaşi, Biserica ştiţi cum se roagă? Biserica se roagă pentru vrăjmaşi să-i înţelepţească, să le ierte păcatele, să-i aducă la cunoştinţa adevărului, să-i facă blânzi şi să-i întoarcă cu bine.

Aşa se roagă Biserica. Niciodată Biserica nu vrea să facă rău la nimeni. Că Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască… Iar noi, când avem o supărare, ni se pare că cutare ne urăşte. Dar Biserica nu! Ea nu face deosebire. Ea se roagă deopotrivă pentru toţi, ca să fie buni.

De aceea, vorbind despre sfânta rugăciune, v-am spus că ea se numeşte maica tuturor faptelor bune, pentru că ea aduce în sufletul nostru pe cea mai mare faptă bună: dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele.
***
Rugăciune pentru vrăjmași:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, Cel Unul născut din Tatăl, mai înainte de veci, Care de bunăvoie ai primit moartea pe Cruce pentru mân­tuirea neamului omenesc și ca un mielușel fără de glas împotriva celui care-l înjunghie așa nu Ți-ai des­chis gura; căci pe Cruce fiind răs­tig­nit între cei doi tâlhari și batjocoririle de la cei potrivnici primind, spre Cer Ți-ai ridicat ochii și cu bunătate Te-ai rugat: „Pă­rinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!”. Tu, Doamne, ne-ai învățat să nu stăm împotriva celui rău și ai zis: „De te va lovi cineva peste obra­zul cel drept, întoarce-i și pe cel stâng”. Asemenea, Tu ne-ai poruncit zicând: „Iubiți pe vrăj­mașii voștri, binecu­vântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei care vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Părintelui vostru cel din Ceruri, căci El răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi, și plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți”.

Tu Însuți, întru tot bunule Îm­pă­rate, caută la mine, nevrednicul robul Tău, și dă-mi tărie, ca să nu mă mânii împotriva vrăjmașului meu și să nu-i întorc lui loviturile cu răzbunare, căci „numai al Meu este a răzbuna”, gră­­iește Domnul. Iar nouă, făpturilor celor după chipul și asemănarea Ta, ne-ai po­runcit Tu Însuți „ca să nu apună soarele peste mânia voastră” și daruri la sfintele Tale altare să nu ducem până nu ne vom fi împăcat mai întâi cu cei în neînțelegeri cu noi!

Tu, deci, Care în luminoasa și sfânta rugăciune „Tatăl nostru” ne înveți să ne rugăm zicând: „Și ne iartă nouă gre­­șelile noastre, precum și noi ier­tăm greșiților noștri”, ajută-mi mie, Doamne, ca potrivit cuvintelor Tale să răsplă­tesc cu bine celor care mă urăsc, celor care mă vatămă și celor care mă prigo­nesc. Dă-le, Doamne, pacea Ta, luminează-le mintea, ca să Te cu­noas­­că pe Tine și poruncile Tale, cu­rățește-le inima și o îmlădie, ca să-și vadă greșelile și să se căiască de ne­dreptățile lor! Nu-i lăsa pe ei, Doam­ne, în rătăcire și în păcat! Trimite-le lor binecuvântarea Ta, ca să se în­toarcă și să se mântuiască și să fie vii întru Împărăția Ta!

Iar mie, Stăpâne, dăruiește-mi duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, pentru ca în pace și cu bucurie pururea să gră­iesc către Tine unele ca acestea: „Iartă-ne nouă greșe­lile noastre, precum și noi iertăm gre­șiților noștri!”. Amin!

(Părintele Cleopa Ilie)

Vizualizări: 4073 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: Unii, Trec, în, ACATISTE, De, își, ce?, Dușmanii, BISERICĂ... NU-I, la, VOIE! ȘTII | Evaluare: 0.0/0

Alte articole

Tu cum răspunzi la batjocură?

Sfânta Împărtășanie pentru bolnavi prețuiește cât toate pomenile

Părintele Arsenie Boca era la Securitate un stâlp de lumină pentru sufletele chinuite, disperate şi deznădăjduite

Nu judecați și nu veți fi judecați!

E mai bine să auzi despre tine vorbe rele, decât să vorbești de rău pe alții

Total comentarii : 0
avatar