0:24 AM
De ce mă rog când mă pun în genunchi prima dată?

*Trebuie în fiecare dimineață când ne sculam - nu numai găleata cu apă din care bem s-o însemnăm cu semnul crucii, ci și găleata în care mulgem animalul, și găleata din care dăm grăunțele la păsări, cu aghiazma cu care stopești ograda cu păsări și ocolul cu vite, și ogorul pe care prășești, pentru că-și pune Dumnezeu pecetea harului și binecuvântarea peste casa ta. Și acolo lucrurile vor crește totdeauna cu folos și cu spor.
 

Ești la locul de muncă sau birou, să nu-ți fie rușine să ai pe birou o iconiță cât de mică, pentru că atunci stă Dumnezeu cu tine la muncă. 
Poartă-te așa cum a zis Hristos: "Cine se va rușina de Mine înaintea oamenilor, Eu am să mă rușinez de el când va veni în Împărăția Mea."

 

De ce mă rog când mă pun în genunchi prima dată?
- Doamne, dă-mi sănătate trupească!
- Doamne, dă-mi viață!
- Doamne, dă-mi zile!

*Știți care e cel mai mare păcat pe care nu-l suportă Dumnezeu?
Cel mai mare păcat pe care nu-l suportă Dumnezeu este să judeci tu problemele cuiva din sufletul lui cu mintea ta, fără ca să-i cunoști sufletul. Pentru că, nici duhovnicul, cât este de duhovnic, nu știe niciodată tot ce este în sufletul unui creștin.

*Lumânarea de la Înviere

Când sunt vara ploi și trăsnete, lumânarea de la Înviere se aprinde în casă și se spune rugăciunea Crezului și Tatăl nostru; și se spune până se potolește furtuna, și se potolește, și îți ferește casa de rele. Sau o folosești la pravilă de câte ori simți nevoia. Lumânarea de Înviere se folosește în casă și atunci când moare cineva, iar noi o punem în mâna celui ce pleacă spre veșnicie.

*M-am trezit - și nu mi-e jenă să spun - cu câțiva ucenici de-ai mei, că-mi spun: "Părinte, sunteți un ecumenist înrăit!" 
Da! Sunt un om normal la cap, botezat în Numele Sfintei Treimi, care nu mă iau de oameni ca boala de om sănătos pe drum, în ziua mare. 
Ce vină am eu că unu-i de altă religie? Sau ce vină am eu că ăla se duce la sectă sau se roagă unde nu trebuie? E treaba lui! 
Eu, în calitatea mea de om, trebuie să păzesc un singur lucru: să nu știu Alt Dumnezeu, decât Cel al celor 7 Sfinte Taine și al celor 7 soboare ecumenice, cum spune învățătura ortodoxă: "Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul..." 
Că vrei tu să-ți cauți interesele? I-am și spus unei femei, care mi-a aruncat asta așa, ca o pastilă, ea venind din mediul ăsta academic exterior și intrând în mediul ăsta românesc de oameni slabi la minte. 

"Părinte, nu știți ce trebuie să predicați!" 

Zic: Dacă vreți, într-o duminică, vă dau voie la amvon... vorbiți dvs. - poate știți mai bine - și pe mine nu mă deranjează - eu, cât știu, atâta spun, dar nu mă obliga pe mine să mă cert eu cu cineva și să jicnesc pe cineva, atâta timp cât eu îmi cunosc credința ortodoxă. 
Noi știm că-n Rai au existat 2 pomi: unul interzis și unul cu acces. Care era pomul cu acces? Pomul vieții - euharistia - Hristos! 

Cine v-a oprit și v-a tăiat vreodată accesul la pomul vieții? NIMENI! Noi ne-am tăiat de la Pomul Vieții! Și, tăindu-ne de la Pomul Vieții, am intrat în dialog cu diavolul: cu gândurile, cu rațiunea, cu părerile de sine, cu impresiile... 
Cine vă trimite pe voi, ortodocșii, creștini, botezați în Numele Sfintei Treimi să intrați acolo unde nu este voie, unde nu este folos, unde nu este zidire sufletească și unde nu este învățătura în care te-ai născut? 

Cea mai bună mărturie sunt Sfinții Părinți... să nu vorbesc eu de pe pereți sau ce vorbește nu știu care... așa teologie de tarla și patriotism de stradă, și luptători de șosea, și apărători ai credinței din pat cu telefonul în mână sau în alte metode, astea le găsim ușor, nu asta-i problema! Pe mine mă interesează modul autentic de promovare a învățăturii Lui Hristos prin cateheză, în fața Sfântului Altar, acolo unde oamenii vin să asculte, dacă-i interesează; și, mă întorc la subiect: în momentul când noi nu cunoaștem sfintele învățături, cât de ușor ne este ca să o rătăcim în stânga? Cât de ușor este să ne abatem de la ceea ce nu trebuie să ne abatem? Și ne trezim la sfat cu diavolul: de ce nu ești la Sfânta Liturghie? De ce nu ești la Vecernie? De ce nu ești la priveghere? De ce nu ai candelă în casă? De ce nu ai icoană? De ce trebuie să jicnești când vine unul și-ți spune: 
"Băi, uite cutare..." 
"Băi, cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul..." Liber, pa! Am terminat discuția! Mai departe nu mă privește pe mine! Mergi sănătos!

Deci, datoria dvs. ca și ortodocși este mai mare și mai simplă decât vă așteptați: orice creștin ortodox este obligat să-și învețe frate, soră, copil, nepot, nepoată, soț, soție că nu are ce căuta în altă parte la rugăciune, decât în casa Lui Dumnezeu - Biserica.

(Părintele Calistrat Chifan) 

Vizualizări: 15496 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: De, genunchi, CE, Prima, dată?, Când, Rog, , Pun, în | Evaluare: 2.0/3

Alte articole

Căutaţi ce este bine în celălalt. Nu mai vedeţi răul, iertaţi!

Cum vede lumea preoția...

CREZUL MEU

Când te scoli, mai înainte de orice lucru, aleargă la nevinovata rugăciune!

Rugați-vă mereu! Rugați-vă din inimă! Rugați-vă cât mai mult Lui Dumnezeu!

Total comentarii : 0
avatar