1:08 AM
Postiți cu zâmbet, cu dragoste și cu bucurie!

Nu e vorba doar să nu mâncăm, ci e vorba și să nu ne lăsăm mâncați de ură, de răutate, de neatenție, de lipsă de dragoste în raport cu oamenii. Poate că vom posti mai cu înțelepciune dacă ne aducem aminte în ce vremuri trăim, cât de grea este de înfruntat această perioadă, cât de dificil ne este să rămânem oameni când ceilalți ne cer să fim neoameni. 

 

Vă rog să vă concentrați pe icoane, nu pe ecrane de televiziune. Să vă concentrați pe cuvinte, nu pe vorbărie. Pe rugăciune, nu pe bârfă, nu pe ură, nu pe minciună, nu pe delațiune duhovnicească. Să vă concentrați pe ce ne-a dat Hristos mai de preț: așteptarea Învierii.Postim pentru că așteptăm să ne întâlnim cu Domnul Cel înviat. Nu postim ca niște oameni înfrânți. Nu postim, dacă vreți, cu brațele coborâte a umilință și a înfrângere, ci postim ca niște oameni curajoși, ca niște oameni care știm că Îl avem de partea noastră pe Domnul Hristos. 

În lume știm că sunt ispite, ca și în viețile noastre, dar Dumnezeu ne vrea îndrăzneți în postire. Exercițiul de teologie a iertării pe care ni-l propune Hristos este simplu. Iertarea e legată de Tatăl nostru cel Ceresc și de forța noastră de a identifica și ierta greșelile aproapelui. Pentru că nu poți face pe iertătorul, nu-i așa, dacă inventezi greșeli pe care să le ierți. Ci mai întâi, trebuie să ai discernământul atent al identificării greșelii care trebuie iertate. Nu! Domnul Hristos nu ne cere să iertăm oameni, ci greșeli. De unde minunata spusă a Sfântului Ioan Gură de Aur: „Urăsc păcatul, dar iubesc pe păcătos.” De departe cea mai grea misiune a inimii unui om credincios. Domnul Hristos leagă iertarea de postire și identifică modul în care ea rodește. Postul omului iertător este plin de bucurie, de sens, de lumină. Fățăria nu ține loc de față, așa cum surogaturile sincretiste nu țin loc de Dumnezeu. Postul în tainița inimii- pe care-l recomandă Domnul- nu înlocuiește postul cu reflecție publică. Îl adâncește în rădăcina de Rai a ascultării: a nu mânca din pomul cunoașterii pentru a păstra roada nemuririi, vieții veșnice. Pentru că Dumnezeu refuză să fie altfel sfințit Numele Său, în lipsa acestui angajament al sufletului pentru mântuire. Nu te poți angaja întru mântuire decât în linia acestei postiri de carnea aproapelui tău pe care, altfel, l-ai sfâșia pentru greșelile reale ori închipuite în care îți poți scălda uneori propria răutate. De aici importanța Duminicii acesteia: vindecarea de cunoașterea binelui și răului în funcție de toanele tale de neiertător.Pentru aceasta insistă Mântuitorul pe adevărată comoară a postirii: vederea în ascuns de către Tatăl nostru cel Ceresc a nevoinței noastre în postire. În îndepărtarea de ispitirea din mâncarea roadei binelui și răului și apropierea de săturarea cu rodul veșniciei. Această nădejde este comoara pe care nici furii și nici molia și nici rugina nu le pot fura, săpa ori strica. Pentru că ea este mereu în Lumina privirii tainice a Tatălui. Care străbate până în inima noastră. De aici și îndemnul: Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta! (Matei 6.21). Că exercițiul postirii este fundamental curățirii de ispita judecării aproapelui ne-o arată în continuarea Capitolului 6 din Evanghelia după Matei Domnul Însuși: „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care este în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!” (Matei 6. 22-23). Exercițiul dintâi al postului este să ne curățim de suficiența judecării aproapelui, de condamnarea lumii în care trăim pentru că noi, perfecții, nu ne simțim bine în ea. Problema furtunii de vorbărie din zilele acestea se vădește a fi nu necurăția inimii ori toxicitatea cuvintelor înveninate aruncate pe piața de non-valori a vieții noastre publice. Ci lipsa de inimă. Nebunia unei comori care se ia rapid de la noi: ratingul! Care chiar nu mai contează în mai puțin de 24 de ore. Uneori nici câteva minute.Scriu aceste gânduri încercând să înțeleg de unde răutatea care izvorăște din textele și atitudinile noastre. De unde această lipsă de onestitate în raport cu inima aproapelui nostru? Oare din faptul că ne maimuțărim mereu rugăciunile și postirea și încercăm mereu să facem totul cu gălăgie și tonus paralizat de aroganță? Dacă e așa, să ne ierte Dumnezeu și să ne ajute să ne recăpătăm inima. Locul în care Dumnezeu privește în taină postirea noastră. Duminică seara în chinoniile creștine se cere iertare. Unii de la alții, oamenii se binecuvântează, iertându-se. Încercăm? Putem oare să iertăm înainte de a ne duce și de a nu mai fi decât ceea ce... am iertat? 

 

Postiți cu zâmbet, cu dragoste și cu bucurie!

 

(Părintele profesor universitar Constantin Necula) 

Vizualizări: 17 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: cu, și, zâmbet, dragoste, Postiți, bucurie! | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar