*Mare virtute este răbdarea și nădăjduirea în milostivirea Lui Dumnezeu, pe când deznădejdea este un păcat greu. Diavolul se străduie din răsputeri să-l arunce în deznădejde pe păcătos, însă acesta să se întărească în nădejde. Ai căzut? Ridică-te!

*Rugăciunea este o stare de permanentă recunoştinţă. Este necesar să ne rugăm cu evlavie, fiindcă noi singuri, fără ajutorul Lui Dumnezeu, nu avem puterea să învingem ispitele. Priviţi înfăţişarea unui om care stăruie în fapte bune, chipul său. Cum arată la faţă? Ca şi un chip îngeresc. Cât de apropiat este Domnul de omul credincios! El ne este ca aerul, ca respiraţia inimii şi a sufletului nostru. Dumnezeu S-a facut totul pentru tine, aşa că fă-te şi tu totul pentru El. Gândeşte-te neîncetat că fără Dumnezeu eşti blestemat, sărac, orb, gol sufleteşte; că Dumnezeu înseamnă pentru tine totul. Îţi este adevăr, lumină, bogăţie, îmbrăcăminte, totul!
 

*Nu poate exista Biserica în afara iubirii. Ce sfântă lărgime, adâncime şi înălţime a inimii trebuie să aibă preotul săvârşind Liturghia! Inima lui trebuie să încapă tot universul, chiar şi tot cerul, toate cele mai dedesubt! Dumnezeiasca Liturghie este izvor de comuniune, de lumină şi de sfinţenie. Este vieţuire în Rai, împreună şedere cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui.

*Ce să facă Dumnezeu cu mulţumirile noastre, când cu faptele Îi arătăm doar nemulţumire? Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie. La toţi ne place să ne îmbrăcăm curat şi cu gust. La îmbrăcămintea cea nestricăcioasă, pe care ne-am întinat-o cu păcatele şi în care ne vom înfăţişa cu toţii înaintea Lui Dumnezeu, la Judecata din urmă se gândeşte oare cineva? O spală cineva cu lacrimi de pocăinţă, cu fapte de milostenie, o împodobeşte cu postul, rugăciunea, privegherea, cugetarea la cele dumnezeieşti? Milostenia este ca o sămânţă. O sămânţă bună poate da rod bun, însutit; fă ca şi sămânţa milosteniei tale să fie aleasă, să o dai cu inimă bună, curată, milostivă, compătimitoare. Veghează cu tărie să nu încolţească în tine trufia. Ea apare, însă, pe nesimţite, mai cu seamă atunci când te superi şi îţi ieşi din fire pe alţii, din cele mai neînsemnate motive.

*Ceea ce fac, fac după propriile mele puteri, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru mântuirea oamenilor.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)