Este suficient să ne greşească ceva... Omul care făcea parte din ecuaţia vieţii tale, care era esenţial pentru tine, în momentul în care ţi-a greşit, eşti în stare să nu te mai intereseze absolut nimic despre el.

Adevărata probă a dragostei adevărate este cât avem capacitatea de a nu renunţa la omul pe care îl iubim.

Hristos, pe cruce, avea toate motivele, omeneşte vorbind, să renunţe la oamenii netrebnici, ingraţi, vicleni, care L-au batjocorit.

Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, nu putea să renunţe la dragoste, pentru că El este Însuşi dragostea. Să renunţe la dragoste ar fi însemnat să renunţe la El Însuşi, ar fi însemnat să Se renege pe Sine Însuşi.

Cea mai mare nevoinţă a omului este să iubească, aşa cum Dumnezeu ne iubeşte.

Dacă eşti sincer, dragostea poate să schimbe pe cineva, dintr-un om întunecat, te poate face un om luminat.

Dintr-un om fără capacitate de jertfă, dragostea te poate converti într-un om cu disponibilitate de jertfă pentru semenul tău.

SURSA DRAGOSTEI TALE FAŢĂ DE SEMENI TREBUIE SĂ FIE HRISTOS!

În El să îţi pui încrederea !

Sunt atâtea divorţuri, atâtea familii dezbinate, pentru că nu au descoperit dragostea...

Au pus întotdeauna pe prim planul vieţii lor, orice altceva, dar nu dragostea, cea care ar fi trebuit să îi unească.

În căsnicie pătrunde ideea aceasta de egalitate.

Este o idee greşită, pentru că acest lucru trezeşte competiţii neloiale între cei doi soţi.

Din păcate, ideologiile lumii de astăzi aşa învaţă. O astfel de mentalitate greşită poate să destrame o familie.

Biserica vine cu o viziune mult mai profundă: bărbatul şi femeia sunt una! Dacă sunt una, nu au nevoie să alerge unul după celălalt şi să caute echilibrul, acea formă de a fi la acelaşi nivel.

Sunt una în Hristos!

Aşa nu mai există concurenţă!

Un soţ, când se gândeşte la soţia lui, ar trebui să aibă convingerea că se gândeşte la el însuşi. La fel şi soţia! Aşa ne învaţă Biserica!

Episcopul Ignatie al Hușilor