În 1960 eram diacon la Mitropolia din Tesalonic şi am mers la o librărie religioasă ca să iau o carte. Înăuntru l-am întâlnit pe părintele Leonida, predicătorul de atunci al Sfintei Mitropolii.

N-au trecut nici două minute şi a intrat o bătrânică, în jur de 75 de ani. A dat bună ziua, a luat binecuvântare de la părintele Leonida şi a cerut o Biblie. Părintele Leonida a întrebat-o:

– Ştii să citeşti, măicuţă?

– Nu! a răspuns bătrâna.

– O cumperi ca s-o faci cadou copiilor sau vreunui nepot?

– Nu, nu! a răspuns bătrâna.

– Atunci ce faci cu ea, dacă nu ştii să citeşti? O pui la icoană?

–Nu, nu!

– Atunci?

– Părinte, o iau ca dimineaţa şi seara să stau în faţa icoanei Lui Hristos cu candela aprinsă, s-o deschid la început şi să-I zic Domnului: „Hristoase al meu, eu nu ştiu carte, însă toate câte sunt scrise pe pagina aceasta să mi le pui întâi în inimă (şi a aratat locul inimii), apoi în minte (şi a arătat fruntea) şi să mă luminezi să spun cele scrise întâi copiilor şi nepoţilor mei, iar după aceea tuturor celor care însetează după cuvântul Tău.”

Puţin timp am rămas fără glas de uimire, apoi părintele Leonida a binecuvântat acel suflet fericit şi i-a dăruit un Nou Testament.

Extras din "Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii", Editura Bizantină, p.153-154