Ați văzut filmul rusesc  "Ostrov"? Dacă nu, vă sfătuiesc prietenește să îl căutați pe internet, că îl puteți vedea gratis. Filmul acesta este o lecție de viață. Ne învață ce înseamnă umilința, pocăința cea adevărată, sau mai bine zis, viața cea adevărată, știind că în toată clipa și la tot pasul păcătuim, deci toată viața ar trebui să o trăim în pocăință. Se spune despre filmul "Ostrov" că a pus pe gânduri multă lume, și nu neapărat ortodoxă... Un om a făcut un păcat mare în tinerețe, fiind supus unei mari presiuni sufletești. Fiind în plin război mondial, este obligat de soldați germani ca să își împuște șeful de pe o navă care transportă cărbuni. Trage cu pistolul îngrozit, fără să ochească, fără să vadă exact unde ajunge glonțul. Șeful cade în apă, eroul principal crede că a murit. De fapt, omul nu moare, dar eroul nostru trăiește tot restul vieții cu această convingere, că a săvârșit moarte de om... Îl regăsim după vreo treizeci de ani într-o mănăstire, ca frate, ostenindu-se într-un mod înfricoșător: cară toată ziua cărbuni cu roaba, pe o distanță de zeci de metri, pentru a alimenta centrala termică a mănăstirii. O muncă de ocnaș, fără odihnă. În fiecare zi face o mică pauză, mergând pe o insuliță pustie (asta înseamnă în rusește cuvântul "ostrov"), iar acolo plânge fără mângâiere păcatul său, rostind psalmul cincizeci, cel al pocăinței sincere. Și plânge, și plânge... Gospodi pomilui, bojă... Doamne miluiește, Doamne... Înțelegem că așa s-a desfășurat viața sa în ultimii treizeci de ani, de la acea crimă. O viață teribilă... Ni se descoperă treptat că omul nostru, prin asceza severă a devenit practic un sfânt: este văzător cu duhul, alungă diavolii (exorcist), face vindecări minunate prin rugăciune... Dar ceea, ce șochează este smerenia adâncă a omului. Prin harul Lui Dumnezeu îl smerește și pe starețul mânăstirii, îl vindecă de patimi sufletești pe un călugăr viețuitor acolo... Face Dumnezeu o minune și vine cu fiica îndrăcită un "tovarăș" comunist, ca să-i fie vindecată de cuviosul făcător de minuni. Se dusese vestea în toată Rusia de harul Părintelui Anatoli, cum se chema "criminalul" nostru pocăit. Părintele alungă diavolul, apoi vorbește cu tovarășul. Cine credeți că era? Chiar omul "ucis" de Anatoli. Nu murise. Iar Dumnezeu îl lăsase pe Anatoli să plângă treizeci de ani un păcat inexistent. Iarăși ne uimește smerenia Sfântului, când află adevărul. El spune cu umilință, deși acum știe că nu este un criminal: "Sunt păcătos, Doamne, cât sunt de păcătos!"
Filmul acesta provoacă în omul atent o adevărată traumă. Nu îl mai poți uita. Te intrigă, pentru că descoperi CE PRĂPASTIE IMENSĂ ESTE ÎNTRE CEEA CE CREZI TU DESPRE VIAȚĂ ȘI CEEA CE VREA DUMNEZEU DE LA VIAȚA TA! Descoperi că ești sclavul unei mentalități lumești banale, de luat în râs chiar, iar despre lucrurile grave ale vieții nu cunoști nimic. Descoperi că există două moduri diferite de a vedea timpul acesta scurt al vieții de pe pământ: cel lumesc, și cel dumnezeiesc. Ceea ce place lumii nu place Lui Dumnezeu, și invers. "Înțelepciunea lumii nebunie este la Dumnezeu", scrie Marel Pavel, iar Hristos ne avertizează: "Cine nu este cu mine, este împotriva Mea". Trebuie să alegi: la stânga (pe calea lumii), ești în pas cu moda, ești cool, sau, dacă ai avut ghinionul să te naști sărac, suferi toată viața din cauza regretelor născute din dorințe neîmplinite. La dreapta (pe calea Lui Dumnezeu), ești demodat, ciudat, dar ești fericit și-n bogăție, și în sărăcie, pentru că nu te consumă dorințe și pofte pe care nu ți le poți satisface. Calea din stânga se termină în iad, calea din dreapta se termină în Împărăția Lui Dumnezeu.
Așa a vrut Dumnezeu în privința lui Anatoli, să îl lase să se smerească din ce în ce mai mult, ca să se sfințească. El, fără să-și dea seama, și-a însușit mentalitatea dumnezeiască a Celui născut în iesle, adică a Celui smerit, a Lui Hristos, Fiul Lui Dumnezeu. Iar noi? Toată ziua continuăm să ne văietăm de prea multe necazuri! Nu înțelegem o dată pentru totdeauna că Dumnezeu vrea să ne impună mentalitatea Sa? Oare nu înțelegem că Dumnezeu vrea să scoată din ființa noastră tot balastrul lumii acesteia, toate ideile false, credințele false, sentimentele false, dorințele false, plăcerile false? Treziți-vă, fraților: SE NUMEȘTE ASCEZĂ ȘI FĂRĂ DE EA NU VOM INTRA ÎN ÎMPĂRĂȚIA CEA VEȘNICĂ! Călugării o fac în mânăstiri, iar noi cei din lume, trebuie să o facem în lume. Dar nici unii, nici alții, nu ne vom mântui fără asceză. Fără însușirea mentalității dumnezeiești. "Prefacerea minții", cum o numesc Sfinții noștri.
Ce trebuie să cerem în rugăciune? Ne-a învățat Hristos: "FACĂ-SE VOIA TA"! "Iar voia Lui, zice Apostolul, aceasta este: sfințirea voastră". Fă Doamne cu noi ce vrei Tu, numai să ne duci la limanul cel lin, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit! 
Gata cu plânsurile aiurea, gata cu văicărelile! Vrem Raiul sau nu? Cine nu vrea Raiul, să nu mai încurce lumea degeaba, tot prefăcându-se că-i "pasionat" de creștinism! Cine vrea Raiul, să ridice mâna sus! Urmați-mă, să mergem la asalt! Lupta-i grea, dar vom învinge. Căci Hristos, Domnul nostru, A BIRUIT LUMEA. 
                 Ami!
 

(Preot Sorin Croitoru, Mantova - Italia)