Era o bătrână într-un sat, căreia nepoţii îi spuneau ”Bunica-închide-uşa”.
Porecla aceasta şi-o căpătase astfel: Ori de câte ori nepoţii ei plecau în oraş, la şcoli sau la cine ştie ce treabă, ea le spunea:
– Dumnezeu să-ţi ajute, nepoate, să poţi închide uşile bine!
Iar dacă vreunul o întreba: "Ce uşi, bunico?", ea îi spunea:
– Pe unde vei merge, bagă bine de seamă să-ţi închizi întâi uşile urechilor tale la toate şoaptele ispititoare ale satanei.
Pe urmă să-ţi închizi uşile ochilor tăi: să nu citeşti cărţi rele, pline de otravă şi să nu te duci nicăieri unde inima ta se poate otrăvi cu priveliştea ochilor. Tot aşa cu uşa gurii. Adu-ţi aminte de vorba veche: “Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire buzelor mele!” Şi mai adu-ţi aminte de ce-a spus Mântuitorul că pentru orice cuvânt nefolositor sau rău, omul va da socoteală în Ziua Judecăţii. Dar mai presus de toate, nepoate dragă, să-ţi închizi bine uşa inimii tale împotriva ispitelor rele. Să laşi deschise uşile tale numai pentru Dumnezeu.