Doi pustnici au rugat pe Dumnezeu ca să le arate în care măsură au ajuns. Și le-au venit lor glas, zicându-le:
– În cutare sat al Egiptului este un om simplu, mirean, cu numele Evharist și femeia lui Maria, și voi încă n-ați ajuns la măsura faptelor acelora.

Deci, sculându-se bătrânii s-au dus la satul acela și au întrebat de casa lui. Iară aflând numai pe femeia lui, i-au zis ei:

– Unde este bărbatul tău? iar ea le-a răspuns:

– Păstor este și paște oile. Și i-au adus pe ei în casa lor.

Făcându-se seară, a venit Evharist cu oile sale și văzând pe bătrâni le-a gătit lor masă și au adus apă ca să spele picioarele lor. Zisu-i-au lui bătrânii:

– Nu vom gusta nimic dacă nu ne vei spune nouă faptele tale cele bune. Iar Evharist, cu multă smerenie, le-a zis:

– Eu sunt păstor și aceasta îmi este femeie, însă n-au primit bătrânii numai atât, ci îl rugau pe el. Iar acela nicidecum nu voia să le spună. Apoi, au zis bătrânii:

– Dumnezeu ne-a trimis la tine. Și după ce a auzit cuvântul acesta îndată s-a temut, și le-au spus lor:

– Iată, aceste oi le avem de la părinții noștri, iară dacă ne dăruiește Dumnezeu dintr-însele orice dobândă, noi o despărțim în trei părți: o parte la săraci, alta la primirea de străini, iar a treia la trebuințele noastre o cheltuim. Iară de când am luat pe femeia mea, nu ne-am spurcat, nici ea, nici eu, ci în feciorie am petrecut și fiecare din noi deosebi dormim și noaptea ne îmbrăcăm în haine de păr, iar ziua în hainele noastre. Și încă până acum, nimenea din oameni n-a știut cele pentru noi.

Deci, acestea auzind bătrânii s-au minunat și închinându-se s-au dus la pustie ocărându-se pe sine și lăudând pe Dumnezeu, căruia se cuvine slava în veci. Amin.

„Cu Hristos împreună m-am răstignit; iar de acum nu mai viez eu; ci viază întru mine Hristos; iar de viez acum în trup, prin credința Fiului Lui Dumnezeu viez, Care M-a iubit și S-a dat pe sine pentru Mine…” (Galateni 2, 20)