Când adevărul doare, orice pretext la îndemână e bun ca să-l discreditezi, să-l faci “de două parale” pe cel care-l rostește, să ștergi cu el pe jos. La fel, când nu ai ce cusururi să-i găsești unui om, te legi fie de vârsta lui, fie de numele lui, îi cauți noduri în papură, îi vânezi cele mai mici greșeli în cuvânt sau în maniere, îi pui o etichetă compromițătoare sau îi scormonești în trecutul lui, doar-doar vei găsi vreun “dosar” care să-i murdărească reputația. Sau creezi o diversiune, arunci informații false pentru a semăna derută și confuzie. Tot ceea ce contează este ca tu să fugi cât mai tare de adevărul care îți apasă conștiința, să nu ți se trezească mustrările acesteia și să nu lași ca realitatea să fie mărturisită și cunoscută.
Marturisirea adevarului starneste cele mai violente furtuni acolo unde minciuna este prinsa cu picioare scurte si unde degetul este pus pe rana care doare mai tare:
“Ca oricine face rele uraste Lumina si nu vine la Lumina, pentru ca faptele lui sa nu se vadeasca” (Ioan 3, 20). “Pe voi lumea nu poate sa va urasca, dar pe Mine Ma uraste, pentru ca Eu marturisesc despre ea ca lucrurile ei sunt rele“ (Ioan 7, 7).
“De ce nu intelegeti vorbirea Mea? Fiindca nu puteti sa dati ascultare cuvantului Meu. Voi sunteti din tatal vostru diavolul si vreti sa faceti poftele tatalui vostru. El, de la inceput, a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar, pentru ca nu este adevar intru el. Cand graieste minciuna, graieste dintru ale sale, caci este mincinos si tatal minciunii. Dar pe Mine, fiindca spun adevarul, nu Ma credeti. Cine dintre voi Ma vadeste de pacat? Daca spun adevarul, de ce voi nu Ma credeti? Cel care este de la Dumnezeu asculta cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultati pentru ca nu sunteti de la Dumnezeu ” (Ioan 8, 43-47).
Ne gandim si ca, desi in Biserica se cunoaste si se vorbeste atat de mult despre pocainta, nu stim daca este vreo notiune mai ignorata, mai dispretuita, mai prost inteleasa si mai pervertita – desi astazi cam toate notiunile crestine fundamentale sunt incredibil de rastalmacite si de falsificate – si nici vreo realitate mai putin practicata, mai putin traita efectiv decat pocainta... De ce? Pentru ca toti cei intrati in Biserica cautam cat se poate (macar de la un timp, daca nu de la inceput) mai mult sa ne justificam si sa ne confirmam pe noi insine, in omul nostru cel vechi, mai mult sa “ne odihnim” si mangaiem patimile in spatiul linistitor al Bisericii, decat sa ne schimbam intru Hristos!'
 

Sfântul Paisie Aghioritul